O banală operație la picior i-a fost fatală unei femei din Dolj. Rudele ei spun că, deși personalul medical a fost informat că este alergică la algocalmin, o asistentă a injectat-o cu Piafen, o substanță care conține antiinflamatorul. Femeia de 67 de ani a murit la cinci minute după ce a fost înțepată.
Rudele îndurerate sunt șocate că o astfel de eroare a fost posibilă. Ele spun că femeia a ajuns la spitalul din Segarcea, pentru a i se scoate o tijă din picior. Familia povestește că pacienta i-a spus unei asistente că este alergică la algocalmin. Cu toate astea, bolnavei i s-a injectat substanța respectivă.
"După ce i-a făcut injecția, cred că nu au mai durat 5 minute și moartă a fost", a spus fiul femei.
"I-a spus să nu îi facă injecția că este alergică și ea cică nu-ți fie frică că nu e nimic. Ei au omorât-o cu mâna lor, mama mea era sănătoasă", a afirmat fiul victimei.
Femeia s-a întors astăzi acasă. Însă într-un sicriu. Certificatul de deces confirmă spusele familiei.
Conducerea Spitalului din Segarcea recunoaște că asistenta a comis o greșeală, care a dus la pierderea unei vieți omenești.
"Pacienta ar fi fost alergică la algocalmin și asistenta i-a făcut piafen. Trebuia să nu facă dacă știa că e alergică la algocalmin. Este notat în foaie de observație alergie la algocalmin. Normal era să se uite. E obligația lor să se uite", a spus Doru Gofiță, director Spitalul Segarcea.
Directorul spune că asistenta va fi cel mai probabil concediată după o anchetă internă. Familia femeii va depune plângere la Colegiul Medicilor și poliție.