ALEGERI TURCIA Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al premierului Recep Tayyip Erdogan ar fi obținut 49,84 la sută din voturi în alegerile municipale desfășurate duminică în Turcia, potrivit rezultatelor neoficiale anunțate duminică de Anadolu Agency, în pagina electronică.
ALEGERI TURCIA Astfel, după numărarea a 9,97 la sută din voturi, partidul lui Erdogan se află pe primul loc cu 49,84 la sută din voturi, fiind urmat de Partidul Republical al Poporului (CHP) cu 23,49 la sută și Partidul Mișcării Naționaliste (MHP) cu 13,84 la sută.
ALEGERI TURCIA Potrivit cotidianului Hürriyet, cursa este strânsă la Ankara și Istanbul, cele două mari orașe ale Turciei. Căderea celor două orașe mari ale țării în mâinile opoziției ar constitui o înfrângere personală pentru premier. Soarta celor două orașe și scorul național al AKP vor determina în mare măsură calendarul politic al țării și viitorul lui Erdogan.
ALEGERI TURCIA Totodată, la Istanbul, au fost mobilizate vehicule antirevoltă și tunuri cu apă în zona din jurul pieței Taksim, pentru preîntâmpinarea unor eventuale proteste.
ALEGERI TURCIA Peste 52 de milioane de turci au început să voteze, duminică, la ora 05.00 GMT (08.00 ora României) pentru a-și alege primarii. Birourile de vot s-au închis la ora 15.00 GMT (18.00 ora României).