Autoritățile au descoperit totul, după ce eleva în vârstă de 10 ani nu a mai mers la școală.
Totodată, polițiștii au descoperit că tatăl copilului ar fi tot un minor, în vârstă de 16 ani.
În tot acest timp, eleva i-ar fi ascuns sarcina chiar și mamei sale.
Medicii au stabilit că sarcina este mult prea înaintată pentru a mai putea fi întreruptă. Astfel, minora o va duce până la capăt sub atenta supraveghere a doctorilor.
Experții de la UNICEF avertizează că sarcina, dar mai cu seamă parentalitatea în perioada adolescenței are costuri sociale și economice ridicate, costuri legate de sănătate, alocații sociale sau chiar infracționalitate.
Tot aceștia spun că problema sarcinii la minorele din țara noastră este tot mai des întâlnită și are ca rezultat părăsirea timpurie a școlii.
Din păcate, în Romania, nu există momentan un program de educație sexuală în scoli.
Cercetările au evidențiat faptul îngrijorător, că de cele mai multe ori, fenomenul este ciclic, acesta reproducându-se în cadrul aceleiași familii, de la o generație la alta.