Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a mai publicat, marți seară, problele în sprijinul acuzației sale că procurorul general, Augustin Lazăr, ar fi dat o ordonanță de clasare a unui dosar al președintelui Klaus Iohannis. În plen, acesta a afirmat că voia să-și îndeplinească promisiunea, "pentru că e un documentul mai amplu". "Dar, după o zi ca asta, intensă, voi avea înțelegerea ca mâine să vin, la prima oră, și să prezint acel document”, a declarat Tudorel Toader.
La finalul dezbaterii în plen a moțiuniii simple care-l vizează, Tudorel Toader a fost întrebat ce conține documentul pe care a promis că-l va publica miercuri.
"Eu voiam să îmi îndeplinesc promisiunea să public astăzi, pentru că este un document mai amplu, dar după o zi din asta care a început (...) la prima oră și a fost o zi intensă, cred că voi avea înțelegerea ca mâine să vin la prima oră și ăsta să fie primul act. Sigur, mâine e și ședință de Guvern", a declarat Toader, la Ministerul Justiției.
Întrebat de jurnaliști dacă miercuri se va afla ce a făcut Augustin Lazăr când a depus acea candidatură, Toader a răspuns: "Da (...) nu ce a făcut, mai ales ce nu a făcut".
De altfel, și în timpul dezbaterii în plen șeful Justiției a fost întrebat de deputatul PNL Ioan Cupșa care sunt probele pe care le are împotriva procurorului general, însă Tudorel Toader a vorbit despre cu totul altceva.
"Vă voi pune public să vedeți, sper să reușesc în seara asta, cum în septembrie 2018 la Ministerul Public se formează o comisie de evaluare a procurorului general pentru perioada 2014-2015, când era procuror general la Alba-Iulia. Ca treaba să fie completă, comisia de evaluare era formata din 5 membri, având ca președinte al comisiei de evaluare pe însuși Augustin Lazăr. Și-au dat seama pe 5 septembrie și au schimbat componența comisiei, astfel încât Augustin Lazăr să nu-l evalueze pe Augustin Lazăr pentru o perioada cu 4-5 ani în urmă", a declarat Tudorel Toader.
Ministrul Justiției anunțase că va publica, marți, una din probele în baza cărora a cerut revocarea lui Augustin Lazăr din funcția de procuror-șef.
Plenul Camerei Deputaților a dezbătut, marți, moțiunea simplă inițiată de PNL și USR intitulată "Ministrul Justiției, un ministru de nota 4 (patru)", în care semnatarii cer demisia lui Tudorel Toader.