Militarii ruși au sosit în Belarus pentru a efectua prima etapă de testare a eficienței grupării regionale de trupe, a declarat luni secretarul Consiliului Securității de la Minsk, Aleksandr Volfovici, citat de ziarul rusesc Kommersant, în timp ce președintele belarus Aleksandr Lukașenko anunțase noi manevre împreună cu Rusia abia în februarie, conform agențiilor internaționale de presă.
Efectuarea unei verificări inopinate a capacității de luptă a grupării regionale de trupe Belarus-Rusia reprezintă o măsură importantă a acțiunilor comune pentru asigurarea securității Uniunii statale, a spus Volfovici.
‘’Politica agresivă și distructivă dusă de guvernele statelor vecine nu contribuie deloc la menținerea și dezvoltarea unor relații de bună vecinătate. În orice moment se poate întâmpla o provocare și ireparabilul’’, a declarat Aleksandr Volfovici, citat de Kommersant.
Anunțul despre desfășurarea de trupe ruse în Belarus intervine după ce președintele belarus Aleksandr Lukașenko informase anterior cu privire la noi manevre militare comune împreună cu Rusia în luna februarie, pe fondul tensiunilor în creștere dintre Rusia și Occident în legătură cu situația de la granița ruso-ucraineană.
Rusia a concentrat de mai multe luni peste 100.000 de soldați și echipamente în apropiere de frontiera cu Ucraina, generând temeri cu privire la o posibilă invazie, potrivit AFP.
În acest context, Marea Britanie a declarat luni că va furniza Ucrainei arme antitanc pentru a o ajuta să se apere față de o potențială invazie, în cazul unui conflict cu Rusia, relatează Reuters.