Donald Trump, care a fost condamnat pentru ascunderea în documentele contabile, în campania din 2016, a unor plăți efectuate către o vedetă porno, a recurs la Curtea Supremă, acolo unde există o majoritate conservatoare, în încercarea de a evita primirea sentinței, care ar urma să fie pronunțată vineri, cu zece zile înainte de învestirea sa.
Într-un document datat marți, avocații celui care va deveni la 20 ianuarie cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite solicită „o suspendare de urgență pentru a împiedica continuarea procedurilor penale la un tribunal din statul New York, inclusiv o audiere de condamnare programată vineri, 10 ianuarie, la ora 9:30 a.m.”.
Curtea Supremă „trebuie să suspende imediat procedurile judiciare (penale) de la New York pentru a preveni o nedreptate gravă și un atac la adresa instituției prezidențiale și a funcționării guvernului federal”, insistă avocații, care invocă constant „imunitatea prezidențială” a clientului lor.
Luni, tabăra Trump a fost refuzată de judecătorul de caz de la tribunalul din Manhattan care a prezidat procesul și apoi de o curte de apel căreia îi ceruse să înghețe procedurile și să amâne audierea de vineri.
Cu excepția unui succes al apelului la Curtea Supremă federală din Washington - unde șase dintre cei nouă judecători sunt conservatori -, sentința lui Donald Trump va fi pronunțată vineri, la ora 16.30, ora României. El ar putea apărea personal sau de la distanță, prin legătură video, în timpul acestei audieri istorice, dar extrem de simbolice, deoarece judecătorul a exclus deja o pedeapsă cu închisoarea sau chiar o amendă.