Salvamontiștii și jandarmii montani din Argeș au acționat timp de peste 12 ore, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru recuperarea unui grup de turiști din Masivul Piatra Craiului.
"Apelul la 112 a venit puțin după ora 18 și anunța că (...) trei tineri se află blocați pe un traseu montan într-o zonă nemarcată și nu mai pot înainta. Doi jandarmi montani împreună cu doi lucrători de la Salvamont Argeș au început urcarea spre tineri, însă, când au ajuns au constatat că una dintre persoane are glezna luxată, neputându-se deplasa. O altă echipă de jandarmi montani și salvamontiști a fost direcționată în miez de noapte pentru a o coborî pe tânără cu o targă. Acțiunea s-a încheiat în jurul orei 6 dimineața, toate cele trei persoane fiind coborâte în siguranță", se arată într-un comunicat transmis duminică de Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș.
Potrivit reprezentanților Serviciului Salvamont Argeș, cei trei turiști, care nu erau echipați corespunzător, s-au desprins dintr-un grup mai mare, pentru a coborî pe un traseu mai scurt, dar foarte dificil.
"Nu au hamuri, nu au căști, se blochează psihic la intrarea in Padina Lăncii, dar nu sună la 112, ci așteaptă să treacă grupul lor pe poteca din Marele Grohotiș, îi anunță prin strigăte că nu pot coborî, iar aceștia hotărăsc să sune, totul cu întârziere, ceea ce ne bagă în noapte. (...) Dacă apelul la 112 ar fi fost efectuat la timp, persoana cu entorsă ar fi putut fi extrasă cu elicopterul, fără deplasarea atâtor resurse", se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Salvamont Argeș.
MAE a emis o atenționare de călătorie pentru Italia: Regiuni afectate de ploi abundente și inundații severe