Tramvaiul 41 revine pe Podul Grant de sâmbătă! Călătorii trebuie să știe că tramvaiele 41 NU VOR CIRCULA DELOC în seara zilei de vineri, de la ora 21.30 până sâmbătă dimineață. Astfefl că pentru preluarea călătorilor, vineri, de la ora 20.00, va funcționa linia navetă de autobuz 641 între Ghencea și Piața Presei.
Linia de tramvai 41 își reia circulația normală pe Podul Grant începând de sâmbătă dimineață, ca urmare a finalizării lucrărilor de consolidare a podului, a anunțat Societatea de Transport București STB SA într-un comunicat.
În prezent, tramvaiele 41 circulă între terminalele "Ghencea" și "Piața Presei Libere" în ambele sensuri, având restricție de circulație pe un singur fir ("la paletă") în zona podului.
Circulația pe linia tramvaiului 41 a fost parțial oprită de un an de zile. Din aprilie 2019, au fost închise treptat bretelele de urcare/coborâre, a fost restricționat traficul rutier, iar pentru o perioadă a fost închisă totală circulația tramvaielor.
Primăria Capitalei, prin Administrația Străzilor și Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje București, a anunțat vineri că a finalizat în doar nouă luni consolidarea și reabilitarea Podului Grant, pe tronsonul Turda – Crângași.
Însă tramvaiele NU vor circula de vineri, ora 21,30, până sâmbătă, ora 5,00, interval în care vor fi demontate piesele de cale utilizate temporar pentru circulația alternativă.
Pentru preluarea călătorilor de pe acest traseu, de la ora 20,00 va funcționa linia navetă de autobuze 641 între terminalele "Ghencea" și "Piața Presei", pe bd. Ghencea, str. Brașov, str. Lujerului, Pasaj Lujerului, șos. Virtuții, Calea Crângași, Pasaj Grant, str. Turda, bd. Mareșal Alexandru Averescu, bd. Mărăști, bd. Expoziției.
Pe sensul spre terminalul „Piața Presei”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:
· pe Bd. Ghencea, în stația „Tudor Vladimirescu”, comună cu cea a liniilor de autobuz 122, 126, 173, 185, 221, 222 și 385;
· pe Str. Brașov, în stația comună cu cea a liniilor de autobuz 173 și 221, precum și în noile stații „Oprire”, situate înainte de intersecția cu Drumul Taberei - ramura de nord și înainte de Bd. Timișoara;
· pe Str. Virtuții, în noua stație „Oprire” amplasată după intersecția cu Bd. Uverturii, apoi în stația comună cu cea a liniei de autobuz 178;
· pe Șos. Crângași, în stația comună cu cea a liniei de autobuz 178;
· pe Str. Turda, în noua stație „Oprire”, amplasată după Pasajul Grant;
· pe Bd. Mareșal Alexandru Averescu, în noua stație „Oprire”, amplasată după intersecția cu Bd. Ion Mihalache;
· pe Bd. Mărăști, în noua stație „Oprire”, amplasată după intersecția cu Str. Alexandru Constantinescu, apoi în stația comună cu cea a liniei de autobuz 330;
· în terminalul „Piața Presei Libere”, comun cu cel al liniei regionale R442.
Pe sensul spre terminalul „Ghencea”, autobuzele liniei navetă 641 vor efectua opriri astfel:
· pe Bd. Mărăști, în cele două stații nou înființate „Oprire”, amplasate în zona Institutului Agronomic și după intersecția cu Str. Alexandru Constantinescu;
· pe Str. Turda, în cele două stații „Oprire”, amplasate după intersecția cu Bd. Ion Mihalache și înainte de Pasajul Grant;
· pe Șos. Crângași și Str. Virtuții, în stația comună cu cea a liniei de autobuz 178, precum și în noua stație „Oprire” amplasată înainte de Bd. Uverturii;
· pe Str. Brașov, în stația comună cu cea a liniilor de autobuz 105, 173 și 221, precum și în noua stație „Oprire” situată după intersecția cu Bd. Timișoara;
· în terminalul „Ghencea”, comun cu cel al liniei regionale R425.
"Podul Grant, o legătură importantă între cartierele din nordul și vestul Capitalei, nu a mai intrat în reparații de peste 12 ani. Expertiza tehnică a arătat că lucrările nu mai puteau fi amânate. În aprilie 2019, Podul Grant a intrat în consolidare și reabilitare. Prima etapă a proiectului, între Turda și Crângași, a fost finalizată într-un timp scurt, având în vedere că aici erau problemele cele mai grave. A fost modernizată și calea de rulare a tramvaiului 41 după aproape 20 de ani. A doua etapă, pe sensul Crângași - Turda, va începe când vor fi primite toate avizele pentru restricționarea etapizată a traficului", afirmă primarul general, Gabriela Firea, citată în comunicat.
Lucrările de reabilitare și consolidare a Podului Grant sunt realizate de Compania Municipală Străzi, Poduri și Pasaje.
Valoarea totală a contractului, pentru ambele tronsoane ale podului, se ridică la aproape 12 milioane de euro