Actual· 1 min citire

Tragedie în Tulcea: Un tânăr a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 feb. 2022, 11:19

O tragedie a avut loc, duminică dimineața, în județul Tulcea. Un tânăr în vârstă de 27 de ani a murit, într-un incendiu izbucnit la o casă din satul Parcheș.

Pentru stingerea incendiului au intervenit lucrătorii Detașamentului de Pompieri din Tulcea. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că flăcările se manifestau generalizat la nivelul acoperișului.

Lucrătorii ISU Delta au scos din locuință un bărbat aflat în stop cardio-respirator.

„Din nefericire, bărbatul, în vârstă de 27 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicul de pe ambulanța Serviciului Județean a declarat decesul acestuia", a anunțat ISU Delta.

Potrivit sursei citate, cauza probabilă a incendiului a fost un coș de fum defect.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News