Submersibilul Titan al companiei OceanGate Expeditions, dispărut, duminică, cu cinci oameni la bord în timp ce cobora spre epava transatlanticului Titanic, a fost găsit. Toți pasagerii sunt morți. Familiile și apropiați ai pasagerilor de pe submersibil sunt în stare de șoc.
Cele cinci persoane aflate la bordul Titan erau miliardarul britanic Hamish Harding, exploratorul francez Paul-Henri Nargeolet, directorul executiv și fondatorul OceanGate, Stockton Rush, omul de afaceri britanic Shahzada Dawood și fiul său, Suleman.
Familiile au fost anunțate de moartea pasagerilor, iar OceanGate a oferit condoleanțe.
„Astăzi, suntem uniți în durere cu celelalte familii care și-au pierdut, de asemenea, pe cei dragi pe submersibilul Titan”, se arată în declarație. „Hamish Harding a fost un soț iubitor pentru soția sa și un tată dedicat celor doi fii ai săi, pe care i-a iubit profund. Pentru echipa sa din Action Aviation, el a fost un ghid, o inspirație, un sprijin și o legendă vie”, a transmis Action Aviation, cu sediul în Dubai, compania deținută de pasagerul Hamish Harding, în numele familiei sale.
Declarația a continuat să elogieze eforturile depuse pentru căutarea submarinului Titan.
„Știm că Hamish ar fi fost extrem de mândru să vadă cum națiunile, experții, colegii din industrie și prietenii s-au reunit pentru acțiunea decăutare și le mulțumim din inimă pentru toate eforturile lor. În numele familiei Harding și al Action Aviation, solicităm politicos rezpectarea intimității în acest moment incredibil de dificil”, conform mesajului..
Familia scafandrului francez Paul-Henri Nargeolet a spus că acesta ”va rămâne în amintire ca fiind unul dintre cei mai mari exploratori de adâncime din istoria modernă”.
Declarația semnată de copiii și soția lui Nargeolet spune că speră că oamenii se gândesc la Paul-Henri și la munca lui atunci când se gândesc la Titanic, „dar ceea ce ne vom aminti de el cel mai mult este inima lui mare, incredibilul său simț al umorului și cât de mult și-a iubit familia. Ne va fi dor de el astăzi și în fiecare zi pentru tot restul vieții noastre".
Fiul său vitreg, John Paschall, l-a descris drept un „tată vitreg incredibil” și cineva care era grijuliu și avea un uriaș simț al umorului. El și-a amintit cum mama lui și Nargeolot au traversat țara cu mașina pentru a participa la absolvirea facultății în 2014, după ce zborul lor a fost anulat.