Actual· 1 min citire

Trafic resticționat pe Autostrada A1 București – Pitești. Care este motivul

Trafic resticționat pe Autostrada A 1 București – Pitești

Trafic resticționat pe Autostrada A 1 București – Pitești

Publicat20 mai 2025, 09:46
Actualizat20 mai 2025, 09:50

Mare atenție, șoferi! Traficul pe autostrada A1 București-Pitești va fi resticționat, marți, din cauza unor lucrări pe mai multe sectoare. 

Centrul Infotrafic al Poliției Române a anununțat că marți, până la ora 17.00, se vor efectua lucrări pe Autostrada A1 București – Pitești, care impun restricționarea circulației pe a doua bandă.

Potrivit reprezentanților instituției, restricțiile sunt aplicate pe sensul către Pitești, la kilometrul 14+600 metri, unde au loc lucrări la fundația stâlpilor de portaluri, și între kilometrii 18+600 metri – 19, unde vor fi făcute lucrări la instalația de iluminat zona mediană.

De asemenea, vor fi restricții pe sensul către București, la kilometrul 14+600 metri, unde sunt programate lucrări de montare parapete în zona mediană.

Astfel, șoferii sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în aceste zone, să respecte semnificația semnalizării temporare, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Actual