Românii care se întorc de la munte din mini-vacanța de Revelion se confruntă cu un trafic de coșmar pe DN1, pe Valea Prahovei. Din cauza aglomerației, Poliția Rutieră a deviat provizoriu traficul pe DN1A Săcele – Cheia – Ploiești.
Trafic îngreunat pe DN1, de la Brașov până la Ploiești. La Comarnic s-a format o coloană imensă de mașini.
Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că, pentru a se permite fluidizarea traficului pe DN1 Brașov - Ploiești, a fost luată măsura provizorie a devierii circulației vehiculelor pe DN1A Săcele – Cheia – Ploiești.
Din același motiv, autovehiculelor care circulă pe DN73 nu le este permis accesul pe DN73A, care face legătura între Râșnov (DN73) și Predeal (respectiv DN1).
Centrul INFOTRAFIC a anunțat deja de la ora11 că circulația rutieră pe DN1 Ploiești – Brașov s-a intensificat pe sensul de mers către Brașov, la Comarnic.Diminuarea capacității de circulație a DN1 este cauzată și de trecerea de la două, la o bandă de circulație, de la intrarea în localitatea Comarnic, pe sensul de mers către Brașov, a precizat Centrul Infotrafic.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste disciplină în trafic și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți în stradă.