Actual· 1 min citire

Trafic blocat pe autostrada A1. Un TIR a luat foc în apropiere de localitatea Margina din județul Timiș

Trafic blocat pe autostrada A1. FOTO: News.ro/ Colaj Realitatea.net

Trafic blocat pe autostrada A1. FOTO: News.ro/ Colaj Realitatea.net

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 mar. 2025, 21:28

Un TIR care circula pe autostrada A1 Timișoara-Deva a luat foc, luni seară, în apropiere de localitatea Margina, din județul Timiș. Din fericire, șoferul a reușit să se salveze și a fost transportat la spital pentru evaluarea medicală.

”Luni, 03.03.2025, în jurul orei 19:45, am fost anunțați despre producerea unui incendiu la un autotren pe A1, Km 437. La locul evenimentului s-au deplasat de urgență trei autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Lugoj și Stației Făget, dar și un echipaj SMURD”, a transmis ISU Timiș.

Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă cu ardere generalizată. TIR-ul transporta role de carton.

Conducătorul TIR-ului a fost evaluat medical la fața locului, apoi a fost transportat la Spitalul Orășenesc Făget, conștient.

”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul oprit pentru lichidarea incendiului produs la un ansamblu rutier aflat pe banda de urgență, pe Autostrada A1 sensul Nădlac – Deva, la kilometrul 437, în zona localității Făget, județul Timiș”, a transmis, luni seară, Centrul Infotrafic.

Reprezentanții instituției spun că circulația rutieră va fi reluată după ora 21.30.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News