Actual· 2 min citire

Toți copiii din România născuți în ultimii 5 ani trebuie să primească de la stat 500 de euro

Toți copiii din România născuți în ultimii 5 ani trebuie să primească de la stat 500 de euro

Toți copiii din România născuți în ultimii 5 ani trebuie să primească de la stat 500 de euro

Publicat6 nov. 2016, 17:04
Actualizat6 nov. 2016, 19:25

Copiii români născuți după data de 9 februarie 2011 vor primi de la stat o sumă reprezentând echivalentul în lei a 500 de euro, bani pentru educație, potrivit articolului 356 din Legea Nr. 1/2011 – Legea educației naționale. Tinerii vor fi singurii care vor avea acces la bani, după ce împlinesc vârsta de 16 ani.

Deși ar fi trebuit acordați din 2013, termenul a fost amânat prin OUG până în 31 decembrie 2016. Astfel, dacă autoritățile nu vor decide o nouă amânare, copiii ar putea beneficia în curând de acești bani.

Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut, după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută în actul normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale.

Potrivit legii, statul sprijină dreptul la învățare pe tot parcursul vieții prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Națională a României și valabil la data plății, fiecărui copil cetățean român, la nașterea acestuia. Suma este acordată în scop educațional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Conform legislației, suma se depune într-un cont de depozit, denumit în continuare cont pentru educație permanentă, deschis la Trezoreria Statului pe numele copilului de oricare dintre părinții firești, de împuternicitul acestora sau de reprezentantul legal al copilului, pe baza certificatului de naștere.

Părinții copilului, contribuabili, pot direcționa în contul un procent de până la 2% din valoarea impozitului anual pe veniturile din salarii, în condițiile legii, și pot depune sume în acest cont.

Pentru sumele depuse în cont se plătește dobândă anual la o rată a dobânzii stabilită prin ordin al ministrului finanțelor publice. Dobânzile aferente conturilor de depozit constituite la Trezoreria Statului se asigură de la bugetul de stat, din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.

sursa

PROMOTIE IMPORTANTA LA eMAG! OFERTELE POT FI CONSULTATE AICI!!

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News