Contrar popularității foarte mari a iDevice-urilor, există foarte multe necunoscute când vine vorba de backup la iPhone și iPad.
Orice se poate strica, indiferent dacă vorbim de un notebook, o tabletă, un telefon sau de orice alt gadget care, printre altele, stochează informații. În plus, orice poate fi furat, dat de pământ sau scăpat în apă. Scenariile negative sunt nelimitate. Partea bună este că aproape orice se poate repara. Din păcate, nu același lucru este valabil și pentru informațiile pe care le-ați avut pe ale voastre dispozitive inteligente.
Soluția stă în copii de siguranță sau backup-uri realizate într-un mod regulat, preferabil automat. Este adevărat că pentru unii contactele sunt mai importante decât pozele sau invers, ideal ar fi însă să nu le pierdeți pe nici unele. Având în vedere că acest subiect este totuși incredibil de vast, de această dată ne adresăm posesorilor de iDevice-uri. Să faci un backup la iPhone sau la iPad, la prima vedere, pare un subiect foarte simplu. Realitatea nu este chiar așa. Deoarece unele metode sunt mai eficiente decât altele, le voi detalia pe rând pe toate și voi insista pe informațiile care nu sunt salvate în fiecare caz.
Aplicația iTunes trebuie să existe pe sistemele tuturor posesorilor de gadgeturi create de Apple, indiferent dacă este vorba de iPod, iPad sau iPhone. Pe Mac vine preinstalată, în timp ce utilizatorii de PC-uri trebuie să o descarce gratuit de la adresa www.itunes.com. Instalarea este foarte simplă și nu implică nici un fel de toolbar-uri pe care trebuie să le debifați.
În momentul în care conectacți un iPhone sau iPad la computer, va apărea automat în iTunes. Pe prima pagină, puteți face click pe butonul Backup Now. Înainte de începerea procesului efectiv de copiere a conținutului de pe iDevice, sunteți întrebați dacă vreți să vă fie transferate și aplicațiile pe care le aveți instalate pe telefon sau tabletă. Dacă ați răspuns “da” la acea întrebare, vă vor fi sincronizate automat înapoi pe aparat după încheierea procesului de restaurare. Citeste mai mult pe playtech.ro.