Florile de fân sunt folosite în medicina populară din cele mai vechi timpuri, în toate zonele Europei. Multe dintre tradițiile legate de folosirea florilor de fân s-au pierdut. Primul fân era folosit mai ales pentru mărirea rezistenței la boli, purificare, întinerire, înfrumusețare.
Florile din al doilea fân (otava) erau folosite contra răcelii, a bolilor de piept și gât, pentru tratarea infecțiilor, a reumatismului și a bolilor de rinichi. Fânul de pe coastele mai umbrite și mai umede era folosit pentru tratarea bolilor cauzate de frig și umezeală, în timp ce cel de pe coastele însorite și uscate, mai aromat, era folosit pentru înviorare, revigorare, mărirea rezistenței la boli. În lumina datelor științifice de astăzi, multe dintre aceste tradiții își găsesc justificarea.
Florile de fân au fost una dintre principalele "arme" terapeutice ale celebrului terapeut naturist și preot Sebastian Kneipp - părintele medicinii naturale - care spunea: "Florile de fân nu mi-au înșelat niciodată încrederea, începând cu tratarea intoxicației sângelui, a membrelor degerate, și terminând cu tratamentul reumatismului, al diatezei scrofuloase sau al afecțiunilor spastice ale abdomenului inferior".
Mulți alți terapeuți naturiști - cum ar fi Kuhn, Suvorin, Maria Treben ș.a. - au folosit miraculoasele flori de fân pentru tratarea celor mai diverse afecțiuni. Cu toate acestea, nu trebuie să credem că ele reprezintă un panaceu universal, în privința aceasta fiind foarte oportună reproducerea unei afirmații aparținând aceluiași Sebastian Kneipp: "Să nu vă închipuiți că, în toate afecțiunile citate, florile de fân singure sunt de ajuns; fiecare boală și fiecare pacient în parte necesită un tratament diferențiat, care să aibă în vedere și alți factori terapeutici".
Potrivit Formula AS, terapia cu flori de fân cere în paralel o alimentație judicioasă, precum și efectuarea altor tratamente specifice.
