Rechinii și-au obținut reputația de creaturi periculoase, gata să atace orice cu fălcile lor puternice. În ciuda interesului pe care oamenii îl acordă rechinilor, există anumite concepții greșite despre rolul important al acestor creaturi în comunitățile marine.
1. Toți rechinii mănâncă oameni
Conform rapoartelor prezentate de World Wildlife Fund (WWF), majoritatea rechinilor se hrănesc cu pești sau nevertebrate, precum calamarul. Atacurile rechinilor sunt în general accidentale, din cauza vizibilității reduse din apă. De aceea, sunt mult mai multe cazuri de rechini care au mușcat oameni decât rechini care au omorât oameni, scrie Descoperă.
În mare parte, sunt 30 de atacuri de rechin anual, însă între cinci și zece dintre cazuri sunt fatale. De fapt, automatele omoară mai mulți oameni anual, conform U.S Consumer Product Safety Commission. Între 1978 și 1995, au fost declarate peste 37 de cazuri, în care un automat a provocat moartea unui om.
Cercetătorul Daniel Bucher, de la Universitatea Southern Cross, a sugerat că rechinii nu pot consuma carne umană.
2. Rechinii nu sunt inteligenți
De fapt, rechinii sunt cele mai inteligente creaturi din ocean, mulțumită celor 400 de ani de evoluție. Considerați anterior fără prea multă gândire, noile studii au demonstrat că, rechinii pot dezvolta comportamente sociale complexe. De exemplu un studiu din 1996 a dezvăluit faptul că, rechinii afișează peste 29 de comportamente când se simt amenințați, de asemenea unii rechini pot comunica între ei prin limbajul trupului.
3. Toți rechinii sunt uriași și înfricoșători cu dinți ascuțiți
Nu toți rechinii arată precum faimosul prădător din filmul ,,Jaws'' din 1975. Există peste 450 de specii de rechini, de toate formele și mărimile. Rechinul mic de apă adâncă măsoară doar 20 de centimetri lungime, în timp ce rechinul alb poate ajunge la peste 12 metri lungime. Rechinul pelerin este al doilea cel mai mare pește din ocean, însă se hrănește doar cu plancton.
Mușcătura rechinului alb, însă, poate fi fatală, acesta având peste 300 de dinți ascuțiți.
4. Dacă ești mușcat de un rechin, ar trebui să-l lovești în nas
Cercetătorul Davis Shiffman, de la University of Miami's Abess Center for Ecosystem Science and Policy a afirmat că lovitul în nas nu funționează atunci când ești sub apă, cea mai bună varantă ar fi să îl lovești în ochi. Rechinii au un fel de pleoapă protectoare care îi protejează de calcavura prăzii, dar nu îi poate proteja și de degetele oamenilor.
5. Nimic nu-i poate mânâncă pe rechini
Deși rechinii mari, precum marele rechin alb, nu au de ce să-și facă griji, rechinii de dimensiuni reduse pot fi predispuși pericolului. Câteva specii de mamifere marine, precum balenele ucigașe vânează și manâncă rechini.
În realitate, cea mai mare amenințare a rechinilor sunt oamenii, aripioarele de rechin sunt excesiv utilizate în gastronomie sau medicină, peste 100 de rechini fiind uciși anual.