Tudorel Toader, evaluat în Parlament: "Dacă nu îți îndeplinești misiunea, te duci acasă"

Tudorel Toader, evaluat în Parlament: "Dacă nu îți îndeplinești misiunea, te duci acasă"
La o zi după autoevaluare, activitatea ministrului Justiției este evaluată de opoziție! Motiv pentru Tudorel Toder să-și atace adversarii politici, dar și pe cei din coaliție. De asemenea, ministrul Justiției a susținut că dacă se va decide remanierea lui, va duce mandatul până va apărea decizia în Monitorul Oficial.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a spus, marți seară, că, dacă se va decide remanierea sa, va respecta decizia și va îndeplini atribuțiile până când va apărea în Monitorul Oficial numele următorului ministru al Justiției. Întrebat despre afirmația lui Florin Iordache potrivit căreia, în PSD, dacă ai greșit ”demisionezi sau ești remaniat”, Toader a spus: ”A zis că la dânșii în partid – îs mai mulți acolo, nu e numai el”.
”După părerea mea, moțiunea de astăzi a fost un exercițiu politic, a avut un evident caracter politic. Multe dintre informațiile cuprinse acolo nu erau documentate”, a declarat,marți seară, Tudorel Toader, la finalul dezbaterii moțiunii ”Tudorel Toader și PSD-ALDE, luați mâinile murdare de pe Justiție!”, inițiată de PNL și USR.
Întrebat despre declarația lui Florin Iordache, potrivit căreia, în PSD, dacă ai greșit ”demisionezi sau ești remaniat”, Toader a spus: ”A zis că la noi în partid există... adică la dânșii în partid, dar sunt mai mulți acolo. Îs mai mulți, nu e numai el. S-au făcut doi ani de când sunt ministru. Este o experiență interesantă, am valorificat cunoștințele pe care le-am dobândit ca judecător constituțional, am îndeplinit obligațiile de ministru cu bună credință”.
Întrebat despre remaniere, Toader a afirmat că-și va face treaba până în ultima zi de mandat.
”Am mai declarat și nu este nimic nou. Dacă se va hotărî remanierea mea, vom respecta decizia luată, urmând procedurile legale și îmi voi îndeplini obligația până în ultimul minut când apare în Monitorul Oficial numele următorului ministru al Justiției care trebuie să vină la minister, să facem o procedură de predare-primire documente, până la sigiliu”, a mai spus ministrul Justiției.
De asemenea, întrebat despre demisie, Toader a spus: ”Dacă nu ai capacitatea să îți îndeplinești misiunea pe care o ai, te duci acasă. Trebuie să faci distincție între competențele legale pe care le ai de îndeplinit, să ai puterea să ți le îndeplinești și atâta tot”.
Deputatul PSD Florin Iordache l-a criticat, marți, în plenul Camerei, pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, cerându-i să spună când dă ordonanța de urgență pentru modificarea codurilor penale și pentru revizuirea sentințelor date de completurile de 5 judecători și a precizat că, în PSD, atunci când ai greșit demisionezi sau ești remaniat.
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat marți, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterile pe moțiunea simplă în care opoziția îi cere demisia, că are convingerea că toți cei prezenți, inclusiv cei din PSD, cunosc „realitatea” despre activitatea sa.
„Nu imi permit sa calific continutul afirmatiilor. Imi pare rau sa spun, dar motiunea are, in lectura mea, continutul unei declaratii politice. La adapostul libertatii de exprimare s-au facut multe afirmatii. Am convingerea că dvs, cei prezenti, indiferent din stanga sau din dreapta salii, din stanga sau din dreapta esichierului politic, cunoasteti realitatea (...) Imi asum tot ce am facut si nu imi asum ceea ce altii au facut sau fac in domeniul justitiei”, a spus Tudorel Toader.
El a adăugat că „realitatea” este cea din raportul său de activitate pentru cei doi ani de mandat de ministru al Justiției, raport pe care l-a dat ieri publicității.
El s-a adresat apoi liberalilor:
„Nu trebuie sa ajungem in situatia in care sa aparam cetateanul de justitie. Nu va doresc sa fiti victima unui comportament abuziv. Justitia trebuie sa slujeasca cetateanul si cetateanul nu trebuie sa aiba temeri fata de infaptuirea justitiei”.
Toader:"Este necesară modificarea Cosntituției, dar nu există majoritatea necesară în Parlament"
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat marți, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterile pe moțiunea simplă prin care opoziția îi cere demisia, că are „convingerea” că este nevoie de modificarea Constituției, însă nu crede că în acest moment există majoritatea necesară în Parlament pentru acest lucru.
„Comisia de la Venetia ne recomanda sa revizuim Constitutia. Pai procesul nu este unul facil, noi avem o Constitutiei din categoria celor semi-rigide, greu de revizuit, eu nu cred ca Parlamentul in structura actuala poate sa ajunga la trei patrimi sa revizuiasca Constitutia. Ce sa spunem noi? Nu putem revizui maine Constitutia. In 1991, la adoptarea Constitutiei, Romania a fost unul din primele state care s-a adresat Comisiei de la Venetia si comisia a avizat proiectul. În 2003, la revizuirea Constituției, ne-am adresat Comisiei de la Venetia. Ce vreau sa spun, legea este perfectibila. Constitutia, avizata la adoptare si revizuire de Comisia de la Venetia, azi ce ne spune Comisia de la Venetia, dupa 15 ani ne spune că ar fi bine să revizuim Constituția. Personal, ca fost judecator, daca ma gandesc numai la deciziile interpretative, am convingerea ca sub anumite aspecte Constitutia trebuie revizuita”, a declarat Tudorel Toader.
Toader, despre Secția specială: Să nu îmi cereți mie să îmi asum faptele altora
Tudorel Toader, a declarat marți că Secția specială pentru investigarea magistraților a fost înființată prin modificarea în Parlament a legilor Justiției, iar ordonanța de urgență privind această structură a fost adoptată pentru operaționalizarea acesteia.
"Secția specială de investigare a infracțiunilor din Justiție - ați insistat foarte mult și, dacă vreți, luând în continuare poziția dumneavoastră de Opoziție, v-o înțeleg. Secția a fost înființată prin legile de modificare a legilor Justiției și înființarea Secției a fost criticată la CCR și CCR - sunt convins că știți - a spus că înființarea Secției nu numai că nu afectează independența magistraților, ba dimpotrivă este o garanție asupra faptului că asupra judecătorilor nu se fac presiuni în forme diferite, de natură să le încalce independența. Prin urmare, câtă vreme opera este a legiuitorului de înființare, constituționalitatea este validată de către CCR, sigur îmi cereți mie să iau măsuri pentru desființarea respectivei secții. (...) Să nu-mi cereți mie să-mi asum faptele altora! Nu vă voi cere dumneavoastră să mă derobez de ceea ce am făcut sau ceea ce nu am făcut eu", a spus Tudorel Toader, la dezbaterile din Camera Deputaților privind moțiunea simplă împotriva sa, depusă de PNL și USR.
Ministrul a precizat că ordonanța de urgență care a fost adoptată a vizat operaționalizarea acestei secții speciale, nu înființarea acesteia. Tudorel Toader a menționat că această ordonanță se află în controlul de constituționalitate.
"Vom da curs soluției legislative pe care o vor adopta judecătorii constituționali", a completat ministrul Justiției.
Deputații dezbat astăzi moțiunea simplă depusă de PNL și USR pe numele lui Tudorel Toader. Principalul reproș este adoptarea Ordonanței 7, care a scos magistrații în stradă.
Ministrul înoată însă în ape tulburi! Liviu Dragnea i-a transmis un avertisment, lăsând să se înțeleagă că unii pesediști ar putea vota împotriva sa.
În acest timp, guvernul a decis că merge înainte cu legile justiției!
Tudorel Toader se ”auto-ievaluează”: ”Am încercat să realizăm o radiografie a sistemului judiciar”
Deși Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ pentru proiectul făcut public în urmă cu o zi, premierul Viorica Dăncilă a anunțat adoptarea noii ordonanțe ce modifică Ordonanța de urgență cu numărul 7.
În urmă cu puțin timp și ministrul Justiției a ieșit că confirme acest lucru. Și asta, în ciuda faptului că mii de magistrați, cărora li s-au adăugat alte mii de români obișnuiți, au cerut abrogarea actului normativ, Toader se face că plouă și vorbește insistent despre salariile IT-istilor din sistem.
Proiectul de modificare a OUG 7, aviz negativ de la CSM. Augustin Lazăr, un nou atac
Înaintea votului din CSM, procurorul general Augustin Lazăr a lansat un nou atac la adresa noilor modificări aduse OUG 7.
Lazăr consideră că este o cosmetizare care nu poate ascunde adevăratele intenții ale guvernanților, timorarea Justiției și menținerea unei stări de nesiguranță.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























