Actual· 1 min citire

Toader aruncă "bomba": OUG pe legile Justiției o scoate pe Kovesi din Parchetul General

Toader aruncă "bomba": OUG pe legile Justiției o scoate pe Kovesi din Parchetul General

Toader aruncă "bomba": OUG pe legile Justiției o scoate pe Kovesi din Parchetul General

Publicat15 oct. 2018, 21:49
Actualizat15 oct. 2018, 23:15

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, luni seara, că Laura Codruța Kovesi trebuie să plece de la Parchetul General înapoi la DIICOT Sibiu, ca urmare a adoptării ordonanței de urgență privind legile Justiției.

"Dacă are grad de parchet de tribunal, cu siguranță trebuie să plece", a afirmat Toader, la un post TV.

Pe 11 iulie, procurorul general, Augustin Lazăr, a decis delegarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deși CSM a decis că fosta șefă DNA trebuie să își continuie activitatea la DIICOT Sibiu.

"Domnul Lazăr poate spune că este o valorificare a experienței pe care a dobândit-o în conducerea parchetelor", a mai precizat Toader.

Toader l-a ironizat și pe procurorul general Augustin Lazăr, tot pe tema ordonanței de urgență pe legile justiției.

"Nu am știut că procurorul general mi-a dat sfaturi azi-noapte ce să fac eu dimineața asta," a declarat Toader.

"Sâmbătă și duminică am fost la Iași, am ținut cursuri, în felul acesta nu am stat sub presiune, cu comentarii, atitudini pro sau contra, mi-am văzut de treburile mele. OUG nu e opera mea, este emisă de Guvern, eu ca ministru cred că este o OUG necesară corerentă, tehnică, bună. Nu aș spune că există o presiune externă, poate nici presiune internă, sigur că există gesturi de nemulțumire", a încheiat Toader.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News