Timișoara intră în CARANTINĂ pentru două săptămâni, începând cu 8 martie

Timisoara in carantina pentru doua saptamani
Orașul Timișoara va intra în carantină începând de luni, 8 Martie. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat această decizie. Aceeași măsură se aplică localităților Giroc, Moșnița, Ghiroda și Dumbrăvița din județul Timiș.
Se așteaptă ordinul DSU pentru momentul în care vor intra restricțiile în vigoare. Cetățenii vor avea nevoie de declarație pentru deplasare în perioada respectivă, în care se aplică măsura carantinării. Au fost 30 de voturi pentru, 4 abțineri și 4 împotrivă în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, iar sursele Realitatea PLUS spun că primarul Dominic Fritz ar fi votat pentru măsura carantinării municipiului Timișoara.
Redăm textul motivării deciziei, postat pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului Timiș:
"Astăzi, în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, au fost invitați următorii: domnul secretar de stat - Raed Arafat, domnul Cristian Oancea - directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr.Victor Babeș Timișoara, domnul Dorel Săndesc - vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, domnul Raul Pătrașcu - managerul Spitalului Județean Timișoara și șeful secției de boli infecțioase a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Timișoara, domnul Virgil Musta.După analiza atentă a tuturor datelor primite din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș și a specialiștilor în cadrul Comitetului Județean de Situații de Urgență Timiș, s-a decis că, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, pe raza Municipiului Timișoara, Comunei Moșnița Nouă, Comunei Ghiroda, Comunei Giroc și Comunei Dumbrăvița din Județul Timiș - pentru o perioadă de 14 zile, se vor aplica o serie de măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent în zona menționată, sau doar o tranzitează. Aceste măsuri au ca scop prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.Totodată, în completarea acestor măsuri domnul Zoltan Nemeth, prefectul județului Timiș, a purtat în ultimele 24 de ore discuții atât cu vpicepremierul României - Dan Barna, cât și la nivelul Ministerului Sănătății - astfel încât, în cel mai scurt timp, se va trimite spre Timișoara un număr mai mare de doze de vaccin pentru a putea accelera campania de imunizare a timișenilor.Conform deciziei luate în CJSUT, începând cu data de 8 martie 2021 ora 00:00, în perimetrul vizat, este strict interzisă intrarea/ieșirea în/din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.Circulația și staționarea persoanelor în spațiile publice, din interiorul zonei carantinate, sunt interzise, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura, precum și intervalul orar necesar desfășurării activității;Totodată, în interiorul localităților, se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.În perioada următoare, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 20,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care pot avea program non-stop.Se va limita numărul de persoane în incinta magazinelor/ supermagazinelor/ hipermagazinelor la maximum 30% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică.În cazul centrelor comerciale și a parcurilor se limitează accesul persoanelor astfel încât să se asigure 8 mp/persoană, cu respectarea normelor de distanțare.Totodată se interzic următoarele activități:1. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;2. organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi evenimente aniversare, locuri de joacă;3. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor;4. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;5. organizarea și desfășurarea adunărilor publice organizate în baza Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată;6. organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;7. activități culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;8. toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, inclusiv săli de fitness, cu excepția evenimentelor profesioniste organizate de federațiile de profil;9. organizarea piețelor pentru produse nealimentare, a târgurilor, oboarelor, iarmaroacelor și piețelor de vechituri."
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























