Un TIR încărcat cu cereale s-a răsturnat, duminică, pe DN 65B, în localitatea argeșeană Bradu, iar cei doi bărbați care se aflau în cabină erau băuți, unul dintre ei având o alcoolemie de peste unu la mie, transmite corespondentul Mediafax.
TIR-ul venea din județul Dâmbovița și urma să se oprească în Argeș.
Pe DN 65B, în localitatea Bradu, cel care conducea TIR-ul a pierdut controlul volanului, iar autocamionul s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă a drumului.
La fața locului au fost solicitate mai multe ambulanțe, dar și descarcerarea.
"Am intervenit cu două ambulanțe SMURD, cu medic, dar și cu descarcerarea. În cabina autocamionului încărcat cu cereale se aflau doi bărbați, răniți ușor. Ambii au refuzat să primească îngrijiri medicale", a declarat, corespondentului Mediafax, purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Mădălina Epure.
Cei doi bărbați care se aflau în cabină erau băuți, unul dintre ei având o alcoolemie de peste unu la mie. Inițial, niciunul dintre cei doi nu a vrut să declare care dintre ei conducea TIR-ul în momentul producerii accidentului, iar ulterior ei au spus polițiștilor că cel care deținea permis de conducere fusese la volan.
"În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice", a declarat corespondentului Mediafax purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș, Mădălin Zamfir.
Cerealele cu care era încărcat TIR-ul nu s-au răsturnat pe șosea.