Tipologii de oameni toxici de care trebuie să te ferești

Tipologii de oameni toxici de care trebuie să te ferești
Tipologii de oameni toxici de care trebuie să te ferești. Iată care sunt sfaturile specialiștilor.
Tipologii de oameni toxici
Oamenii toxici sunt acele persoane care ne trag în jos, ne împiedică evoluția sau care, pur și simplu, prin atitudinea lor ne transmit o stare de indispoziție sau ne încarcă cu problemele lor.
Iată câteva tipologii de oameni toxici, pe care ar fi bine să-i eviți pentru a avea o viață echilibrată.
Cele mai întelepe sfaturi, de la Carl Jung, părintele psihologiei analitice
Oamenii bârfitori
Dacă o persoană bârfește pe altcineva către tine, încercând să discrediteze sau să scoată în evidență defectele acelui om, în fața ta, fii sigur că va spune astfel de lucruri și despre tine, către alte persoane. Cu atât mai mult trebuie să fii atent, dacă persoana respectivă are un obicei din a-i vorbi pe alții pe la spate. În această situație poți fi convins că nici tu nu scapi, oricât de prieten s-ar da în fața ta.
Oamenii care manipulează
Oamenii manipulatori sunt acele persoane care te cunosc destul de bine și care atunci când vor să obțină ceva de la tine, te vor "lovi" exact în punctul tău sensibil. Vor știi când și cum să acționeze pentru a-ți atinge punctele sensibile și a obține de la tine tot ceea ce vor. De asemenea, un manipulator poate poza într-o victimă, făcându-te să te simți mereu vinovat.
Oamenii care pun etichete
Unii oameni te judecă în funcție de anumite tipare. Spre exemplu, majoritatea pun etichete în funcție de poziția socială pe care o ocupi, deși nu acesta este un criteriu după care ar trebui catalogați oamenii. Singurul criteriu ar trebui să fie caracterul fiecăruia. Deoarece pot exista persoane în funcții sus puse sau care au trecut prin diverse școli superioare, dar al căror caracter lasă de dorit.
O altă categorie a acestor persoane care îi judecă pe alții sunt și aceia care la ei înșiși nu văd niciun cusur. Toate greșelile, din perspectiva lor, vin din partea celor din jur. Acest lucru îți poate cauza, dacă petreci prea mult timp în preajma unor asemenea oameni, deoarece, poți ușor cădea în depresie.
Aceste persoane te vor critica din orice, astfel încât vei ajunge să te îndoiești de tine în luarea deciziilor, și vei ajunge să crezi că nu ești capabil să iei decizii bune niciodată.
Ce tip de personalitate ai, în funcție de poziția picioarelor
Oamenii care exagerează
Aceștia tind să exagereze și să facă din țânțar armăsar. Aceste persoane sunt prăpăstioase și îți vor transmite și ție acea stare de panică, indiferent cât de minoră ar fi problema cu care se confruntă. Sunt mereu neliniștiți și trăiesc mereu cu frica în sân. În orice situație vor pune răul în față și vor vedea mereu partea negativă a lucrurilor. Niciodată nu vor privi partea plină a paharului, iar asta poate deveni destul de frustrant și molipsitor.
Persoanele care se plâng din orice
Astfel de oameni se gândesc numai la problemele lor. Ei vor să fie ascultați mereu de ceilalți și să fie consolați și înțeleși de aceștia. În loc să găsească soluții la problemele lor, ei preferă să se plângă celorlați. În schimb, astfel de persoane nu vor avea răbdarea să-i asculte pe ceilalți.
Continuarea pe Almanah Online
Citește și:
- 11:43 - Combinația simplă care poate susține procesul de slăbire. De ce lămâia și ghimbirul sunt considerate un duo benefic, ideal pentru a ajuta la pierderea în greutate
- 11:43 - Dosarul 10 August intră în linie dreaptă. Numele greu care urmează să apară azi în fața instanței
- 11:43 - Un elev de 14 ani din Timiș este în comă după ce a căzut cu trotineta electrică
- 11:37 - Un băiat de 12 ani, mușcat de trei câini după ce a intrat într-o curte din Slatina. Poliția a deschis dosar penal
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














