Actual· 3 min citire

Taxat - Radu Banciu a fost pedepsit de CNA după ce a adus jigniri religiei islamice

Taxat - Radu Banciu a fost pedepsit de CNA după ce a adus jigniri religiei islamice

Taxat - Radu Banciu a fost pedepsit de CNA după ce a adus jigniri religiei islamice

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 13 ian. 2015, 15:33

Directorul de programe B1 TV, Rareș Anița, a afișat sloganul "Je suis Charlie" marți, în ședința CNA, încercând să apere dreptul la opinie al lui Radu Banciu, care a făcut afirmații la adresa islamului considerate discriminatoare de membrii CNA, care au decis să amendeze televiziunea cu 20.000 lei.

CNA a analizat marți ediția din 24 decembrie a emisiunii "Lumea lui Banciu", dar și ediția din 8 ianuarie a aceluiași program.

În emisiunea "Lumea lui Banciu" din 24 decembrie, realizatorul Radu Banciu a vorbit despre Crăciun. "Sunt mesele alea plictisitoare ale românilor la fiecare sfârșit de an. Stau proștii între ei la masă și vorbesc prostii (...) Românii, în zgârcenia lor, se adună între ei - așa numitele familii (...)".

În urma difuzării acestei emisiuni, CNA a primit o reclamație potrivit căreia Radu Banciu "a transmis mesaje prin care a jignit, a denigrat pe toți oamenii de naționalitate română" și a denigrat "sfintele tradiții de Crăciun ale românilor".

Pe de altă parte, în ediția "Lumea lui Banciu" din 8 ianuarie, Radu Banciu a făcut comentarii cu privire la atacul terorist produs la sediul publicației satirice Charlie Hebdo din Paris, care s-a soldat cu 12 morți. În acest context, Radu Banciu a făcut mai multe afirmații cu privire la islam, la profetul Mahomed și la adepții acestei credințe, dar și cu privire la persoanele care au adoptat sintagma "Je suis Charlie".

"Sunteți niște că..ați. Da? Vă transmit tuturor celor care v-ați denumit Charlie în aceste zile, da, furându-le, practic, identitatea unor oameni cu care n-aveați nimic în comun. Mi se pare o blasfemie uluitoare. Cine sunteți voi să vă intitulați așa? E o minciună (...)", a spus Radu Banciu.

Prezent la ședința CNA de marți, Rareș Anița, directorul de programe al B1 TV, a ridicat în fața membrilor Consiliului o foaie cu textul "Je suis Charlie".

Membrul CNA Valentin Jucan s-a referit în timpul ședinței de marți în special la emisiunile lui Radu Banciu.

"Fiecare este liber să își exprime opinia, problema este cum o face. Eu, sincer, îl consider de o vreme încoace pe domnul Radu Banciu așa cum mă consideră el pe mine atunci când el se adresează românilor că sunt niște «că..ți». Eu l-am citat pe domnul Banciu (...) Bun, poți să îți exprimi o opinie, dar opinia mea este că domnul Banciu habar nu are ce e ăla islam (...) dacă domnul Banciu nu reușește să atragă atenția decât folosind aceste cuvinte, înseamnă că el este foarte departe de nivelul celor din Franța (...) Există niște limite ale limbajului. Există inclusiv reglementări care țin de discriminările religioase. Poți să ai o opinie, dar nu poți să spui că trebuie să existe sau nu o religie. Este liber să spună «Je suis Charlie», «Je suis Franz», dar problema noastră este cum o spui (...) Cred că domnul Banciu a depășit cu mult limitele bunului simț", a mai spus Valentin Jucan.

În cele din urmă, membrii CNA au decis să amendeze cu 20.000 de lei B1 TV, pentru încălcarea articolului 40 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Este interzisă difuzarea de programe care conțin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex sau orientare sexuală", a articolului 47, alineatul 2 din Codul audiovizualului, potrivit căruia "Este interzisă în programele audiovizuale orice discriminare pe considerente de rasă, religie, naționalitate, sex, orientare sexuală sau etnie", dar și a articolului 40, alineatul 3 din Cod - "Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență".

"Pentru" aplicarea acestei sancțiuni au votat Florin Gabrea, Valentin Jucan, Viorel-Vasile Buda, Răsvan Popescu, Monica Gubernat și Gabriel Tufeanu, în timp ce "împotrivă" au votat Laura Georgescu și Radu Călin Cristea.

Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News