Un tânăr în vârstă de 18 ani, din comuna Cozmești, județul Vaslui, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis, după ce a sustras o mașină înmatriculată în Italia și aflată în localitatea Fâstâci.
„Pe data de 20 noiembrie, la ora 05:30, polițiștii vasluieni au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 54 de ani despre faptul că, în noaptea de 19 spre 20 noiembrie, autori necunoscuți ar fi sustras din fața imobilului mamei sale, din satul Fâstâci, comuna Cozmești, un autoturism înmatriculat în Italia. Autoturismul aparține concubinului apelantei, cetățean italian, cei doi aflându-se în vizită la rude.
De asemenea, fratele apelantei, un bărbat în vârstă de 57 de ani, a sesizat faptul că, în aceeași noapte, din imobilul respectiv, ar fi fost sustrase mai multe bunuri în valoare de 5.000 lei. În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un prezumtiv autor, un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Fâstâci.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Prejudiciul, estimat la 30.000 de lei, a fost recuperat în totalitate”, precizează un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, în vederea probării întregii activități infracționale a tânărului.