Actual· 3 min citire

Sute de magazine Lidl, amendate de ANPC! 24 dintre acestea au fost închise – val de nereguli

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Foto cu caracter ilustrativ / Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 aug. 2022, 15:58

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au amendat 265 de magazine Lidl cu peste 3,5 milioane de lei, printre neregulile descoperite aflându-se produse expirate, mizerie și insecte. De asemenea, 24 de magazine Lidl au fost închise.

ANPC a transmis, miercuri, că în luna august comisarii instituției au verificat magazinele Lidl din toată țara.

”Nu știu suficientă germană pentru a traduce ce spuneam și în trecut: nu suntem pelicanii Europei! Consumatorul român, cel care vă asigură veniturile, trebuie respectat! Renovați, curățați, aduceți produse de calitate, nu mai căutați variante să ne determinați să 'o luăm mai ușor'! Dacă la voi acasă este ordine și curățenie, considerați și această țară și pe cetățenii ei, ca parte din Europa! Merităm să fim tratați onorabil! Ce părere aveți?”, a declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu.

Printre abaterile constatate de comisarii ANPC se află: comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită; comercializarea unor produse de patiserie care prezentau, pe suprafață, insecte; comercializarea unor băuturi alcoolice cu deficiențe de etichetare (lipsa unor ingredient de pe etichetă); neconcordanțe între valoarea prețului înscrisă pe etichetă și cea afișată pe produs, precum și între prețul de la raft comparative cu cel de la casa de marcat; comercializarea unor legume și fructe necurățate corespunzător, depreciate calitativ, cu mucegai, modificate organoleptic, de calibre diferite; comercializarea unor ouă neigienizate.

De asemenea, echipele de control au mai descoperit comercializarea unor produse de brutărie-patiserie cu informare incompletă privind mențiunea "produse din produse congelate", cu ambalaj deteriorat, fără a exista mănuși de unică folosință la servire, utilizarea unor vitrine de expunere la comercializare, a produselor de panificație-patiserie, insalubre; utilizarea unor cuptoare, la raioanele de panificație-patiserie, neigienizate corespunzător și a unor tăvi arse; existența unor insecte vii în spațiul de preparare și coacere; folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar; deficiențe de etichetare a produselor alimentare (lipsa unor mențiuni obligatorii, conform legii, lipsa traducerii în limba română).

Alte nereguli au fost utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere murdare, strat de praf, mâzgă, cu scurgeri de lichide și rugină și a unor lăzi frigorifice cu acumulări masive, excesive de gheață, praf, impurități, resturi alimentare și păr; comercializarea unor băuturi răcoritoare cu ambalajul deformat, deteriorate; comercializarea unor produse alimentare cu ambalajele deteriorate; nerespectarea regimului promoțiilor (neafișarea perioadei de desfășurare a promoției, neafișarea prețului nou și a prețului vechi de comercializare a produsului aflat în promoție, calcul eronat al procentului de reducere); folosirea unui spațiu de depozitare neigienizat corespunzător, cu pavument deteriorat; existența pavimentului neigienizat și a unor rafturi murdare, în zona de comercializare; utilizarea unor cântare care înregistrau erori.

Comisarii ANPC au controlat 265 de magazine Lidl și au dat 347 de amenzi, în valoare totală de 3,5 milioane de lei. Totodată, au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare în valoare de 75.000 de lei.

Echipele de control au oprit temporar 24 de unități, până la remedierea deficiențelor, au decis închiderea pe o perioadă de până la șase luni pentru patru magazine și pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, pentru o unitate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News