Luna în care te-ai nscut poate spune despre tine mai multe decât ți-ai putea imagina. De exemplu, în ceea ce privește viața intimă, unele luni îți pot purta noroc, sau, din contră, îți pot aduce ghion.
Ianuarie
Persoanele născute în această lună sunt foarte îndrăznețe în pat și știu să își facă partenerul să se simtă extrem de bine. Nu au deloc inhibiții și ar spune oricând da unei partide de sex veritabile.
Februarie
Aventurierii, așa cum mai sunt numiți, cei născuți în luna februarie sunt pasionali, dar trebuie să lucrezi mult cu ei. Îți va fi foarte greu să îi faci să ajungă în starea aceea, de exaltare deoarece ei sunt preocupați și de alte gânduri și sunt mereu foarte schimbători.
Martie
Oamenii născuți în luna martie adoră să stea în pat și, deci, adoră sexul. O partidă de amor le prinde foarte bine, mai ales atunci când sunt supărați sau nervoși. Își tratează foarte bine partenerul, ba chiar îl lasă să conducă.
Aprilie
Independenții născuți în această lună sunt foarte sociabili și intră cu ușurință în relații. Fie că sunt femei sau bărbați, sexul poate fi un subiect de discuție pentru ei. Le place să experimenteze noi poziții și să își alinte partenerul.
Mai
Persoanele născute în luna mai vor iubire, în primul rând. Să se simtă protejați în brațele partenerului și abia apoi să aibă parte de senzații tari. Sunt foarte romantici și le place să li se șoptească la ureche, atunci când începe preludiul.
Iunie
Cei născuți în luna iunie vor dori să încerce sexul nonconformist, pe plajă, în bătaia soarelui și a vântului sau noaptea, în mașină. Le place să vorbească murdar și știu să își incite partenerul prin mult șarm și o doză de mister.
Iulie
Calzi ca o zi toridă de vară, cei născuți în iulie se lipsesc de partener cu tot trupul și parcă nu i-ar mai da drumul niciodată. Le place să fie ocrotiți, mângâiați și dezmierdați cu vorbe frumoase, în care își pun toată încrederea. Înainte de sex, preferă o cină romantică.
August
Cei născuți în luna august pot fi ori foarte egoiști, ori foarte generoși, atunci când vine vorba de sex. Vor să se asigure că partenerul primește întotdeauna ceea ce și-a dorit, dar nu le place să li se spună ce au de făcut.
Septembrie
Sunt foarte pasionali, dar își pot pierde rapid interesul față de partener. Îți va lua mult până să îi convingi că trebuie să facă sex deoarece sunt puțin egoiști și nu își petrec timpul cu oricine. Dacă i-ai cucerit, te poți considera un norocos.
Octombrie
Persoanele care se nasc în octombrie au un apetit sexual ridicat, însă le place să dea ordine și să comande, lucru nu tocmai plăcut pentru cel de lângă ei. Sunt obișnuiți ca ceilalți să facă tot ce vor, mai ales în pat, acolo unde fanteziile lor depășesc orice limită.
Noiembrie
Sunt tandri, delicați și plin de romantism. Cu toate astea, cei născuți în octombrie pot fi dezamăgiți foarte ușor deoarece au așteptări mult prea mari din partea partenerului de viață. Atunci când vine vorba de sex, ar trebui să renunțe la inhibiții și să nu mai fie așa pudici.
Decembrie
Cei născuți în decembrie sunt foarte creativi în pat, așa că decorul e totul pentru ei. O lenjerie sexy, o baie cu spumă, niște cătușe roz, iar filmul e complet. Le place să se joace în pat așa că nu ai cum să te plictisești cu ei.