Superstiții de Anul Nou. Trecerea în noul an este încărcată de o mulțime de superstiții, după care oamenii s-au ghidat de fiecare dată. Iată ce nu trebuie să faci de 1 ianuarie, potrivit site-ului crestinortodox.ro.
Noaptea de Anul Nou, precum și ziua de 1 ianuarie reprezintă o perioadă încărcată de superstiții, cu atât mai mult cu cât este marcată trecerea în anul următor. Drept urmare, primul lucru de care trebuie să ținem cont, conform crestinortodox, este obiectul pe care îl avem în mână la trecerea dintre ani. Cu alte cuvinte, lucrul pe care vom pune mâna imediat după 12 noaptea va reprezenta cel mai important plan al vieții în anul ce va urma.
O altă superstiție este cea legată de dorința pusă la miezul nopții. Aceasta nu trebuie rostită cu voce tare, întrucât nu se va mai îndeplini niciodată, ci rostită în gând și neîmpărtășită cu nimeni. Un alt lucru pe care oamenii nu au voie să îl facă în ajunul Anului Nou este să agațe calendarul noului an înainte de 12 noaptea și nici să întoarcă fila de calendar înainte de trecerea în anul următor, ambele atrăgând ghinionul asupra locuinței.
Tot de ghinion vom avea parte în perioada următoare și dacă intrăm în 2016 cu datorii sau fără bani în buzunar și se spune că cel mai bine atragem norocul de partea noastră dacă avem bani noi, nefolosiți, precum și câte o bancnotă în fiecare portofel. În unele părți ale țării oamenii înceară pe cât posibil să nu strănute întrucât, spun aceștia, strănutul reprezintă un semn rău.
În același timp, se crede că este de prost augur să nu primești în casă prima persoană care îți bate la ușă, în timp ce în unele zone se spune că dacă o femeie va intra prima în locuința ta vei avea parte de un an nu tocmai bun.
În prima zi din an, ce coincide în calendarul ortodox cu sărbătoare Sfântului Vasile, nu trebuie aruncat nimic din casă, nici măcar gunoiul, pentru a nu arunca odată cu el și norocul.
Totodată, ar trebui să aveți mare grijă cu obiectele din locuință și să nu spargeți nimic în prima zi a noului an. Începutul este întotdeauna o perioadă de bucurie, astfel că nu ar trebui să plângeți pe 1 ianuarie, spune tradiția.
Nu se înjură și nu se folosesc cuvinte urâte în ajun și nici în prima zi a noului an, pentru a nu avea parte de scandaluri și certuri în perioada următoare, întrucât se spune că ceea ce facem de ajun și de Anul Nou (1 ianuarie) vom face tot restul anului.