Sunt FINALIȘTI într-un concurs al NASA, dar nu AU BANI de DRUM. Drama ELEVILOR ROMÂNI

Sunt FINALIȘTI într-un concurs al NASA, dar nu AU BANI de DRUM. Drama ELEVILOR ROMÂNI
Opt elevi din Timişoara, care au ajuns în finala unui concurs internaţional organizat de NASA, în cadrul căruia au programat roboţi aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, nu pot participa la competiţia din SUA pentru că nu au banii necesari deplasării.
Cei opt elevi sunt înscrişi la Liceul Teoretic “Grigore Moisil” din Timişoara şi au participat, în perioada septembrie – decembrie, la Concursul Internaţional “Zero Robotics”, organizat de NASA şi Agenţia Spaţială Internaţională.
La fel ca în anul precedent, echipa din Timişoara a reuşit să se califice în finala competiţiei de programare, care se va desfăşura la Boston, SUA, în perioada 11 – 12 ianuarie, însă nu pot participa la eveniment pentru că organizatorii nu asigură banii necesari deplasării.
Inspectoratul Şcolar Timiş încearcă să-i ajute şi în acest an pe elevi prin găsirea unor sponsori, fiind nevoie de o sumă de bani cuprinsă între 8.000 şi 10.000 de euro.
De asemenea, alte două echipe din Timişoara, formate din câte cinci elevi, au ajuns în semifinala competiţiei de programare organizată de NASA şi vor afla, duminică, dacă sunt finalişti, când va fi organizată o nouă rundă de calificări. Faza finală a competiţiei este organizată în trei locaţii: Boston, Torino şi Sydney, fiecare dintre echipe putând să aleagă unde doreşte să meargă.
În cazul în care vor fi finaliste, fiecare dintre cele două echipe au şi ele nevoie de sume cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro pentru a ajunge la Torino, Italia, oraşul ales pentru a participa la finală.
“Având în vedere că probabil nu este un concurs cuprins în calendarul Ministerului Educaţiei Naţionale, el nu este sprijinit financiar. Învăţământul are nevoie de astfel de competiţii, să fie promovată creativitatea. Anul trecut, la fel, pentru Zero Robotics am apelat la sponsori”, a declarat, luni, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, Aura Danielescu.
Concursul Internaţional Zero Robotics se adresează elevilor de liceu din America de Nord, Europa şi Australia şi are ca scop programarea robotilor SPHERES - sateliţi experimentali, aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Concursul este organizat anual de NASA în colaborare cu Centrul ESTEC al Agenţiei Spaţiale Europene ESA şi Institutul de Tehnologie din Massachusetts MIT.
Citește și:
- 23:14 - Cristian Mungiu, după ce a câștigat marele premiu la Cannes: „Starea lumii de astăzi nu este bună. Societățile sunt fracturate și radicalizate”
- 22:56 - Cristian Mungiu a câștigat trofeul Palme d'Or la Cannes pentru filmul Fjord. Regizorul român intră în istoria cinematografiei europene
- 22:33 - Mitică Dragomir, nemulțumit de cele 10 luni cu Bolojan premier: „De 5 luni de zile am oprit șantierele, nu mai fac nimic”
- 22:17 - Mitică Dragomir a dat cărțile pe față: „Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu s-au iubit niciodată. L-a numit premier pentru cota de încredere”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













