Studiul care dă totul peste cap. Amploarea actualei epidemii Covid ar putea fi supraestimată

O investigație a dovezilor științifice și a studiilor epidemiologice existente privind sindromul de COVID persistent concluzionează că amploarea acestuia ar putea fi supraestimată și că simptomele sale pot fi asociate, în multe cazuri, cu alte patologii care nu sunt tratate, transmite EFE.

Concluziile acestei analize științifice, realizată de cercetători din Danemarca, Statele Unite și Regatul Unit și publicată în revista BMJ Evidence-Based Medicine, indică necesitatea unei definiții mai clare a ceea ce înseamnă COVID persistent și a unor studii de control și de urmărire a cazurilor mai bine concepute și pe o scară de timp mai lungă.

Descrieri foarte generale la ”Covid persistent„

Cercetătorii atrag atenția asupra faptului că nu există un consens între principalele organizații internaționale în ceea ce privește definirea COVID persistent și consideră că descrierile utilizate sunt foarte generale.

De exemplu, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) consideră că o persoană suferă de COVID prelungit atunci când, la trei luni de la infectare, prezintă simptome ale bolii și acestea persistă mai mult de două luni, în timp ce Agenția Națională de Sănătate Publică din SUA (CDC) se referă la persoanele care au simptome timp de patru săptămâni după ce a trecut perioada inițială de infectare.

În studiul de față, autorii au definit COVID persistent ca fiind un sindrom sau simptome individuale care pot fi considerate sechele directe ale virusului, SARSCoV-2, și care durează cel puțin 12 săptămâni.

O altă concepție greșită despre COVID persistent, potrivit autorilor, este aceea de a se referi la acesta ca la o boală cronică, deoarece "simptomele se ameliorează în timp, deși unele dintre ele întârzie să dispară".

Afecțiuni asociate, comune cu virusul gripal

De asemenea, ei subliniază că unele dintre afecțiunile asociate cu COVID persistent, cum ar fi sindromul post terapie intensivă (slăbiciune și oboseală după aceasta), sunt comune persoanelor cu alte virusuri respiratorii, cum ar fi pneumonia severă.

Cercetătorii vorbesc despre o absență "izbitoare" a grupurilor de control și de monitorizare în timp a pacienților cu COVID persistent pentru a înțelege mai bine această patologie.

Aceștia citează o analiză recentă a studiilor epidemiologice privind COVID persistent, care a arătat că doar 11% dintre cercetări (22 din 194) au implicat grupuri de urmărire. Dintre acestea, 45% dintre cei afectați aveau încă simptome la patru luni după infectare, dar această analiză nu a evaluat existența unor astfel de simptome în rândul celor neinfectați.

În cadrul urmăririlor, ei remarcă absența testelor de diagnosticare la pacienții analizați, indiferent dacă aceștia au avut sau nu SARS-CoV-2 în perioada în care au făcut obiectul studiului.

În plus față de diagnosticele menționate, cercetările viitoare privind COVID persistent ar trebui, potrivit autorilor, să includă grupuri de control comparate corespunzător, o eșantionare mai largă în funcție de vârstă, sex, geografie sau statut socio-economic, date privind problemele de sănătate fizică și mentală subiacente și o perioadă mai lungă de urmărire după infectare.

Numai în acest fel, concluzionează ei, investițiile în sănătate vor putea fi bine direcționate și vor putea fi găsite tratamente mai bune, atât pentru cei care suferă de COVID persistent, cât și pentru cei ale căror simptome ascund alte patologii.

În mai multe reacții la studiu, postate pe platforma de resurse științifice Science Media Centre, mai mulți cercetători sunt de acord cu faptul că este nevoie urgentă de o mai bună definire a controalelor și a diagnosticului de COVID persistent, dar nu și cu faptul că numărul pacienților care suferă de această boală este supraestimat.

"Această afirmație nu este în concordanță nici cu dovezile științifice, nici cu experiența populației care suferă de COVID persistent și a medicilor care îi îngrijesc. Dovezile că SARS-CoV-2 prezintă un risc semnificativ de efecte pe termen lung sunt copleșitoare, nu numai din studiile epidemiologice, ci și din cercetările care au observat modificări patologice grave și de lungă durată în urma COVID", afirmă Michael Baker, profesor de sănătate publică la Universitatea din Otago, Noua Zeelandă.

"Categoria de persoane cu sindroame post-virale a fost istoric neglijată și a avut resurse limitate. O atenție sporită pentru COVID persistent va avea beneficii pentru persoanele care trăiesc cu afecțiuni debilitante de mulți ani", declară colegul său de la aceeași universitate, biochimistul Warren Tate.

67 de cazuri cu varianta Omicron, confirmate în ultima săptămână, în România

 în săptămâna 18 - 24 septembrie, au fost confirmate 67 de cazuri cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, din care 12 sunt variante de interes.

Potrivit INSP, până în prezent au fost confirmate 206 cazuri cu sub-varianta BA.2.75, 567 cazuri cu BQ.1, 406 cazuri cu sub-varianta XBB, 482 cu sub-varianta XBB.1.5 și 53 cu sub-varianta XBB.1.5+F456L a Omicron.

Până la data de 24 septembrie 2023 au fost confirmate 9.994 cazuri cu varianta Omicron (VOC). Dintre acestea, la 3.073 a fost detectată sub-varianta BA.2 (31%), la 62 sub-varianta BA.4 (0,62%), la 3.481 cazuri a fost detectată sub-varianta BA.5 (35%).

Potrivit INSP, până la data de 24 septembrie au fost efectuate 20.398 de secvențieri.

Cele 67 de secvențieri din ultima săptămână au fost raportate de INSP (35) și Institutul "Matei Balș" (32).