80% dintre români sunt invidioși, cu precădere în situații profesionale, aceasta este concluzia primului studiu național ce măsoară comportamentele și emoțiile care duc la lipsa coeziunii sociale și care ne împiedică să formăm ușor comunități.
Invidia este apreciată drept principala trăsătură negativă a românilor de către 23% dintre respondenți, clasându-se pe locul doi, după credulitate, pentru care au optat 24%.
76% dintre români pot invidia stilul de viață al celorlalți, sursa principală Hiind vacanțele. Aproximativ jumătate (46%) admit că sunt invidioși pe vacanțele cunoscuților pe care ei nu și le pot permite.
Peste 50% dintre români sunt invidioși pe colegii care muncesc mai puțin, dar câștigă mai mult decât ei. Unu din doi români e invidios pe posesiuni materiale, vestimentația fiind cea care declanșează cel mai des acest sentiment (în cazul a 21% dintre cei chestionați). Aceasta este urmată de mașină și apartament (cu câte 14% Hiecare) și telefon (11%).
Nici reușitele copiilor unor cunoscuți nu sunt neglijate, 16% dintre respondenți admițând că au un sentiment de disconfort atunci când află de realizările acestora.
Tinerii nu se lasă mai prejos: unu din doi tineri cu vârste între 18 și 29 de ani își compară realizările cu ale anturajului și devin invidioși când se simt în inferioritate.
Unu din cinci tineri resimte succesul altora ca pe o presiune neplăcută. Comportamentul se regăsește mai frecvent în rândul utilizatorilor de rețele de socializare (Facebook, Instagram sau LinkedIn) și este mai pronunțat în rândul bărbaților tineri decât în rândul femeilor tinere.
3 din 10 tineri sunt invidioși pe prietenii care își permit să meargă mai des în cafenele și baruri sau care poartă haine la modă. Doar unu din 4 tineri reușește să își găsească motivație pentru propriile obiective atunci când este invidios.
Conform psihologilor americani Gerrod Parrott și Richard Smith, invidia este o reacție emoțională negativă cu privire la calitățile, realizările sau posesiunile superioare ale unei alte persoane. Ea se manifestă prin comparația socială cu persoane care au un statut superior. Când acest comportament devine automat, atunci putem vorbi despre invidie. Cel care invidiază își dorește avantajele altuia pentru sine sau dorește ca acea persoană să nu le mai dețină.
Invidia are drept consecințe subminarea socială în grupuri de lucru sau înșelăciunea în negocieri. Deși invidia poate sta uneori la baza dorinței de a investi efort în îmbunătățirea propriei poziții și, prin urmare, consecințele ar deveni pozitive, ea este văzută în continuare ca un sentiment negativ, în opoziție cu admirația, care este o emoție pozitivă.