Valurile de căldură vara sunt în creștere de la an la an și acest fenomen se va amplifica în viitor pe fondul încălzirii globale, în România putându-se înregistra, în zona de sud, și temperaturi de 50 de grade, atrag atenția specialiștii în domeniu.
"M-am uitat pe unele experimente numerice și unul dintre acestea, în condițiile unui scenariu pesimist pentru perioada 2021 - 2050, deci nu foarte departe, a simulat temperaturi care au ajuns, e adevărat, de puține ori, chiar la 50 de grade Celsius în sudul țării. Atenție, este vorba de o probabilitate mai mică de producere. O maximă zilnică care se regăsește în datele simulate o dată sau de două ori, dar, totuși, faptul că modelul ne arată o astfel de temperatură trebuie să ne pună pe gânduri...Trebuie să privim aspectul acesta: cum putem în condițiile respective să trăim totuși bine și să ne dezvoltăm? Se poate, cu știință", a afirmat Roxana Bojariu, director al Departamentului de Climatologie din cadrul ANM, prezentă la conferința de presă a Bucharest Science Festival, care a început miercuri.
Întrebată de posibila modificare a anotimpurilor, climatologul a spus că în România anotimpurile vor rămâne aceleași, precizând că mersul lor este determinat de poziția României pe glob, pe de-o parte, și pe de altă parte de înclinarea axei Pământului pe planul orbitei în jurul Soarelui care se modifică la câteva zeci de mii de ani. Structura și caracteristicile anotimpurilor sunt, însă, într-o modificare față de ceea ce erau verile, primăverile, toamnele și iernile de acum câteva decenii. „Există o tendință care se vede deja în statisticile noastre de declanșare mai timpurie a primăverii... Nu în fiecare an se întâmplă așa, dar din ce în ce mai frecvent primăvara devine mai timpurie, vara se lungește în septembrie și avem o tendință de creștere a temperaturii în toate anotimpurile, mai puțin toamna, unde încă zgomotul este mare și semnalul încă nu trece zgomotul natural, dar experimentele numerice arată că, în următorii ani și decenii, și toamna vom avea la nivelul României tendințe de creștere a temperaturii”, a adăugat directorul Departamentului de Climatologie din cadrul ANM.
Sursa: descopera.ro