Actual· 3 min citire

Streinu-Cercel: Peste 30 la sută din bolile infecțioase au cale de transmitere mâinile murdare

Streinu-Cercel: Peste 30 la sută din bolile infecțioase au cale de transmitere mâinile murdare

Streinu-Cercel: Peste 30 la sută din bolile infecțioase au cale de transmitere mâinile murdare

Publicat5 mai 2014, 14:43
SursăMediafax

Peste 30 la sută din bolile infecțioase au cale de transmitere mâinile murdare, cele mai frecvente astfel de maladii fiind toxiinfecțiile alimentare și hepatita A, a declarat, luni, Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase "Matei Balș".

Institutul Național de Boli Infecțioase "Matei Balș" a organizat, luni, conferința națională "Save Lives - Clean Your Hands!" (Salvează vieți - Spală-te pe mâini, n.r.), cu ocazia campaniei cu același nume lansate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în toată lumea, pe 5 mai.

Cu această ocazie, managerul Institutului "Matei Balș" a vorbit despre importanța spălării mâinilor și a arătat că un număr mare de boli se transmit prin nerespectarea acestei cerințe de igienă.

"Este mai bine să ne spălăm pe mâni cu săpun, indiferent de care, chiar și cu cel de casă. Important este ca apa să fie din belșug pentru că se produce decontaminarea. Aveți germeni pe mâni care contaminează pielea și trebuie îndepărtați mecanic. Sigur, cei din ATI (Anestezia și Terapia Intensivă, n.r.) folosesc substanțe dezinfectate pentru a omorî germenii patogeni care rămân pe mâni", a precizat profesorul Streinu-Cercel.
El a mai spus și că, după utilizarea toaletei, robinetul ar trebui deschis cu mâna care nu a fost folosită, pentru a nu fi puși germeni pe bateria de la chiuvetă.

Medicul a mai explicat că, din cauza mâinilor murdare, cel mai des se transmit toxiinfecțiile alimentare, prin răspândirea germenilor care, în mediile cu proteine - lapte, brânză carne - eliberează o toxină.
Hepatita A se transmite și ea prin apă contaminată sau mâni murdare, a mai spus profesorul Streinu-Cercel.
În legătură cu infecțiile intraspitalicești, Streinu-Cercel a spus că ar trebui premiați, și nu pedepsiți managerii de spital care depistează acest tip de infecții.

"Încercăm să promovăm modelul de prevenire a infecțiilor nosocomiale pe care l-am instituit în Institutul Național de Boli Infecțioase «Matei Balș» de ani buni și pe care l-am dezvoltat cu tot felul de studii-pilot. Am ajuns până acolo încât să facem culturi de pe mânile personalului, de pe telefoanele mobile sau tastatura de la computer ca să vedem ce germeni cresc. Rezultatele au fost foarte bune, doar la doi medici am găsit germeni patogeni, toți ceilalți aveau floră normală saprofită care nu necesită decontaminare prealabilă. (...) Depistaerea infecțiilor nosocomiale nu trebuie pedepsită, trebuie încurajată. Aș da managerilor de spitale un plus atunci când identifică și înregistrează aceste infecții nosocomiale pentru că odată înregistrate atrag și măsurile de prevenire a unor asemenea situații", a declarat medicul.

Scopul campaniei lansate luni de OMS este de a atrage atenția asupra importanței igienei mâinilor personalului medical, primul pas în prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale, care constituie o prioritate pentru fiecare unitate medicală și o responsabilitate pentru fiecare persoană implicată în asistența medicală.
Conferința susținută la "Matei Balș" și-a propus să sensibilizeze și să conștientizeze managementul spitalelor cu privire la importanța igienei mâinilor și implementarea unor programe specifice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News