Actual· 2 min citire

Strategia Națională de Control al Cancerului, aproape finalizată. Anunțul ministrului Sănătății

Alexandru Rafila / Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Alexandru Rafila / Sursa foto: INQUAM / Octav Ganea

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 26 mai 2022, 16:19

Strategia Națională de Control al Cancerului este aproape finalizată, a declarat, joi, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a subliniat importanța serviciilor medicale preventive.

"Avem o variantă aproape finalizată a Strategiei Naționale de Control al Cancerului ca parte a Planului european de control al cancerului. Există programe care se dezvoltă regional, ar trebui să se dezvolte național. Cred că cel mai important este să reușim să schimbăm mentalități. Noi putem să avem programe desfășurate la nivel național și ele să nu fie accesate de populație și atunci trebuie să lucrăm în zona de educație pentru sănătate, astfel încât oamenii să înțeleagă că aceste comportamente preventive le sunt utile nu numai pentru depistarea precoce a cancerului, ci și pentru multe alte patologii cu care ne confruntăm", a afirmat ministrul, citat de Agerpes, în cadrul unei conferințe de presă.

Potrivit șefului de la Sănătate, programele de screening, dar și vaccinarea reduc povara mai multor forme de cancer: "Avem programe de screening pentru cancer de col uterin, cancerul mamar și cancerul colorectal. Utilizarea vaccinării anti-HPV, mai ales la fete, dar nu putem exclude nici băieții din această vaccinarea, vaccinarea împotriva hepatitei B duc la reducerea poverii acestor câtorva forme de cancer care sunt importante și care creează nu numai mare mortalitate, ci și foarte multă suferință".

Rafila a subliniat, în context, că medicii de familie trebuie să fie parte integrantă a acestui demers, iar accesul la pachetul de servicii preventive trebuie încurajat astfel încât să aibă un impact asupra reducerii morbidității și mortalității.

"Mai avem de lucru și la nivelul asistenței medicale primare. Colegii și prietenii noștri de la cabinetele de medicină de familie trebuie să fie parte integrantă a acestui efort. Cred că accesul la servicii medicale de asistență medicală primară și mă refer aici la pachetul de servicii preventive trebuie încurajat și financiar sau prin alte metode de natură administrativă, astfel încât acest efort pe care încercăm să îl facem la Ministerul Sănătății, dar neapărat în parteneriat cu organizații ale societății civile care își desfășoară de foarte mulți ani cu multă vizibilitate și eficiență astfel de programe, să aibă un impact asupra reducerii morbidității și mortalității", a arătat Rafila.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News