Ashley Olsen, o artistă americană în vârstă de 35 de ani, a fost găsită moartă în apartamentul ei din Florența, Italia. Trupul său neînsuflețit a fost găsit de iubitul ei, și prezenta din primele informații răni pe corp și pe gât.
Prietenul lui Ashley era îngrijorat că artista nu mai dăduse niciun semn în ultimele zile și așa a ajuns în apartamentul ei, acolo unde a găsit-o fără suflare, scrie Libertatea.ro.
Poliția nu a vrut să ofere prea multe detalii despre detaliile observate în apartamentul lui Olsen iar purtătorul de cuvânt nu a confirmat deocamdată varianta unei strangulări. Polițiștii au vorbit totuși despre faptul că trupul neînsuflețit al lui Ashley prezenta urme de violență pe corp și pe gât.
Potrivit televiziunilor locale, cadavrul lui Olsen a fost găsit în pat. Tatăl artistei, profesor la o școală din Florența, a fost chemat pentru a o identifica.
Anchetatorii au preluat computerul lui Olsen și i-au interogat pe iubitul artistei și pe mai mulți prieteni în încercarea de a găsi cât mai repede conexiunile necesare prinderii criminalului.
Ashley era foarte activă pe rețelele sociale și era cunoscută mai ales pe Instagram grație imaginilor ce descriau viața cotidiană din orașul Florența.