"Mi-a amintit secvențele de început ale filmului Nașul (seria l) de Francis Ford Coppola cu Marlon Brando în rolul principal. O lume periferică prinsă în ceasul strălucirii ei maxime reunit cu prilejul unei nunți. O lume de succes, plină de bani. Acolo e lumea interlopă, cu un mare deficit de educatie, (mai nimeni nu stie sa poarte papillon-ul si tocuri de 11). Regula aici este – are dreptate cel mai tare, e o junglă urbană. Un clan – Corleone – care are in centrul ei un god-father-nașul. De el depind toate favorurile și nenorocirile," a scris Stelian Tănase pe blogul său personal.
"Unde putea să-şi facă nunta un parvenit care se idenfica cu sistemul decât în palatul principelui Nicolae de la Snagov. Unde au fost gazduiti printi, minisitri, șefi de state, inclusiv Gheorghiu Dej si Ceausescu ca si marele inaintas, Ion Iliescu. Noua aristocratie( marile familii) vrea sa isi probeze rangul. Eroul nu este tatăl, ci fiul, o beizadea. Tatal este fiul unui șef de post, milițian dintr-un sat sărac din Teleorman. El, un parvenit. În rolul principal – nașul politicii românești din ultimii ani, capo di tutit capi, Liviu Dragnea.
Peisajul uman a fost foarte asemănător cu cel din film. Intîi s-a observat opulența. (...) Întii avem o cohortă de mașini de lux ultimul tip. Apoi un escadron de bodygarzi care fac filtru sa nu intre prostimea. Haine de firmă, doamnele în mare ținută – în rochii de seară, pantofii supraînălțați pe tocuri. Țopenie, maneliști, tîrlă multă și bijuterii scumpe. (...) Mesele supra-încărcate cu bunătăți, icre, șampanie, somon fume, fructe exotice cum se cade la asemenea ocazii. Tata socru (Marlon Brando și Liviu Dragnea) este fericit.
(...) Asemănările nu sunt deloc superficiale. Lumea românească este o lume de clanuri. Ele formează structura, osatura societății, nu instituțiile prevăzute de lege. Regulile le fac cumetriile, clientelismul, rudele, complicitățile de afaceri, consătenitatea. Famiglia!
(...) Așadar, în rolul lui Marlon Brando – Liviu Dragnea. Dacă acolo era un film, în România totul se petrece în realitate. Să nu zică nimeni că nu avem și noi „faliții" noștri! Onoarea noastră a fost salvată. Thanks Daddy." îşi încheie Stelian Tănase analiza.
Editorialul integral poate fi citit aici.
