Actual· 1 min citire

Sorina Pintea spune că spitalul de Psihiatrie unde s-au întâmplat crimele poate face 45 de angajări

Sorina Pintea spune că spitalul de Psihiatrie unde s-au întâmplat crimele poate face 45 de angajări

Sorina Pintea spune că spitalul de Psihiatrie unde s-au întâmplat crimele poate face 45 de angajări

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 20 aug. 2019, 19:04

Sorina Pintea a spus că Spitalul din Săpoca, unde un pacient a omorât cinci persoane și a rănit opt, are un buget care i-ar permite să facă angajări, unitatea având 45 de posturi aprobate.

Ministrul Sănătății a declarat, deci, într-o conferință de presă la Brăila, că nu există justificare în privința lipsei de personal de la Spitalul din Săpoca.

"Există posturi aprobate de Ministerul Sănătății, am înțeles că vineri apăruseră posturile pe care spitalul urmează să le scoată la concurs. Eu le-am sugerat să scoată toate posturile aprobate la concurs, pentru că sunt 45 de posturi aprobate. Dacă nu era aprobare, nu erau finanțate, era o mare problemă. Ei spuneau că nu au buget, dar buget există. Cei de acolo știau că ministerul le plătește salariile. Nici vorbă, nu ministerul face aceste plăți", a declarat ministrul Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a afirmat, luni, că suspectează că asistentelor le-a fost teamă să intervină.

"Suspiciunea mea este că li s-a făcut frică. Este o suspiciune, nu a reieșit așa din declarații. A fost foarte interesant, dai telefon la 112, chemi muncitorii de supraveghere. E o chestiune pe care probabil anchetatorii o vor desluși, pot să înțeleg că le-a fost frică, sunt convinsă că a deschis una dintre ele ușa, au văzut ce se întâmplă și atunci au sunat după ajutor, dar finalul e tragic", a continuat Sorina Pintea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News