Coronavirus - România: 465982 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Sorin Moisă, atacat fără menajamente de foștii colegi din PSD, apărat de "dizidenți"

Sunday, 19 November 2017, 12:16 Sursă: REALITATEA.NET

Cel mai direct și agresiv mesaj a venit din partea Olguței Vasilescu: ”Domnule Moise, dacă tot ați primit ordin de reîncorporare, vedeți-vă de drum liniștit! Dacă eu nu vă cunosc, electoratul pe care pretindeți că îl respectați, nici atât! Am pierdut prea mult timp azi cu un securist mititel și neînsemnat ca Dvs… Prindeți viteză că are Cioloș nevoie de un argat acolo!”, i-a scris ministrul Muncii, pe Facebook.

Un alt fost coleg din Parlamentul European, Ioan Mircea Pașcu, s-a declarat și el dezamăgit de gestul lui Sorin Moisă. „Până la urmă, gestul domniei sale era, pe undeva, inevitabil, din moment ce apropierea sa de dl.Cioloș și ai lui a fost întodeauna mai mare decât cea pe care a arătat-o pentru partidul pe listele căruia a ajuns europarlamentar …Păcat,” își încheie mesajul Pașcu.

Același ton îl are și europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă:”Nu pot să nu remarc modul nu foarte colegial pe care l-a abordat, în lunga postare de pe facebook, unde și-a justificat demisia. Și îmi pun și eu o întrebare – de pildă – atunci când a fost ales pe listele acestei formațiuni politice ca să reprezinte țara noastră în Parlamentul European nu s-a izbit de aceleași nemulțumiri pe care le invocă acum? De asemenea, neatragerea niciunui leu din fonduri europene în 2016, când în fruntea guvernului României se afla dl.Cioloș, fostul șef al domniei sale, nu i-a stârnit nicio stare de disconfort?"

În schimb, alți politicieni care fie nu mai fac parte din PSD, fie au o poziție incertă față de actualii lideri, au lăudat gestul lui Sorin Moisă."Citiți ce a scris Sorin Moisă mai jos - și ignorați țipetele isterice de “trădător” sau “securist” ale postacilor organizați de un fost PRM ist și plătiți de un fost PD ist cu banii deturnați de la Teldrum," a scris Victor Ponta. "Primele reații ale colegilor lui Sorin Moisă din Parlamentul European nu fac decât să confirme ce a spus el - îl critică Viorica Dăncilă  (de la Teleorman) și “fata lui Vadim” Olguța și îl laudă Cătălin Ivan.

Cel din urmă a scris că „Plecarea lui Sorin Moisă este o pierdere imensă pentru stânga românească și europeană. Un partid sănătos, democratic, atașat real valorilor de stânga și valorilor europene, nu ar da un Sorin Moisă nici pe o sută de Liviu Dragnea.…PSD nu mai este însă ce a fost la un moment dat și este tot mai departe de ce ar fi putut să devină,” a comentat europarlamentarul Cătălin Ivan, al cărui statut în PSD este incert.



Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL