Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, marți, la Melbourne, în runda a doua a turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului, după ce a dispus cu 5-7, 6-4, 6-3 de kazaha Zarina Dias.
Românca a început bine meciul, a condus cu 2-0, dar a fost egalată, 2-2, iar apoi s-a mers cu serviciul până la 5-4 pentru Sorana, însă Dias a luat ultimele trei ghemuri ale setului și s-a impus cu 7-5.
În actul secund, Cîrstea a rupt echilibrul la 3-3, când a reușit două ghemuri la rând (5-3), și-a pierdut serviciul, dar a câștigat setul cu 6-4, grație unui break.
Sorana Cîrstea a dominat setul decisiv, în care a avut 4-1, 5-2 și a încheiat conturile, cu 6-3, la a șaptea minge de meci, salvând în ultimul ghem și două mingi de break.
Sorana a reușit 6 ași, a făcut 3 duble greșeli, în timp ce adversara a avut 6 duble greșeli. Cîrstea a avut 45 de lovituri direct câștigătoare, față de 35 reușite de Zarina Dias.
Sorana Cîrstea (27 ani, 36 WTA), victorioasă după două ore și 19 minute, fusese învinsă de Zarina Dias (24 ani, 60 WTA) în singura lor confruntare, în 2014, în calificări la Wuhan, cu 7-6 (1), 6-4.
Românca și-a asigurat 80.000 de dolari australieni și 70 de puncte WTA, iar în turul secund o va înfrunta pe cehoaica Lucie Safarova, care s-a impus cu 7-5, 6-3 în fața australiencei Ajla Tomljanovic. Safarova (30 ani, 29 WTA) are 4-1 în meciurile directe cu Sorana, pe care a învins-o în 2008 în primul tur la Miami, cu 6-1, 7-5, în 2011 în sferturi la Linz, cu 7-5, 6-2, în 2013 în optimi la Charleston, cu 6-3, 5-7, 6-1, și în 2014 în primul tur la Montreal, cu 6-4, 6-2. Cîrstea a obținut singura victorie în 2008 în primul tur la US Open, cu 6-4, 4-6, 6-2.
Cîrstea este a doua reprezentantă a României care ajunge în turul secund la Melbourne în acest an, după Irina Begu, în timp ce Monica Niculescu și Mihaela Buzărnescu au fost eliminate. Marți vor mai juca în primul tur Simona Halep, principala favorită, cu australianca Destanee Aiava, și Ana Bogdan, contra franțuzoaicei Kristina Mladenovic.
Sorana va juca și la dublu, unde o are ca parteneră pe brazilianca Beatriz Haddad Maia, adversarele lor din primul tur fiind Veronika Kudermetova (Rusia) și Arina Sabalenka (Belarus).