O șoferiță din Arad este cercetată de polițiști după ce a luat pe capota mașinii o femeie cu care se certase din cauza unui loc de parcare. Întreaga scenă a fost filmată de martorii la eveniment.
Incidentul a avut loc pe 4 aprilie, însă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Arad a oferit informații abia miercuri, după ce imaginile filmate au fost distribuite în mediul online, relatează Agerpres.
"Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, pe fondul unul conflict spontan, o femeie de 65 de ani, din Arad, ar fi accidentat o femeie de 35 de ani, din Arad. Victima a fost transportată la spital în vederea evaluării stării sale și acordarea de îngrijri medicale. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Micălaca, pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale care se impun, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe", transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Arad.
În imaginile publicate de presa locală se vede cum victima, după ce s-ar fi certat cu șoferița din cauza unui loc de parcare, se așează în fața mașinii pentru a bloca plecarea acesteia până la sosirea polițiștilor.
Șoferița nu a oprit însă și a luat-o pe femeia cu care se certase pe capotă. Ulterior, ea a frânat brusc, iar femeia a căzut de pe capotă pe șosea, unde a fost abandonată.
Incidentul a fost filmat din unghiuri diferite de martori la scandal și de camera de bord a unui autoturism aflat în trafic, mai arată sursa citată.