Un bărbat de 54 de ani care, pentru a scăpa de zeci de dosare penale întocmite pe numele său în toată țara, a obținut în 2008 un certificat de deces, a fost prins în București, fiind reținut pentru 24 de ore. El a alimentat într-o benzinărie și nu a plătit, fiind acum cercetat pentru mai multe furturi, pentru că a condus în mod repetat mașina deși nu are permis, dar și pentru că mașina este neînmatriculată.
„Ieri, 6 noiembrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 5 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 54 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt (6 acte materiale), furt calificat, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (3 acte materiale) și conducerea unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1”, a transmis, joi, Poliția Capitalei.
Sursa citată a precizat că, la data de 2 noiembrie 2024, Secția 5 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, de către reprezentanți ai unei benzinării din Sectorul 1 că un bărbat a alimentat, după care ar fi plecat fără să achite contravaloarea.
„Din cercetările efectuate, s-a stabilit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 54 de ani. De asemenea, în urma extinderii investigațiilor, a rezultat că bărbatul ar mai fi săvârșit și alte fapte similare. Prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunilor este de peste 2.500 de lei”, a mai trasmis sursa citată.
Miercuri, bărbatul a fost depistat și dus la audieri.
„În urma controlului efectuat asupra autovehicului, au fost identificate 2 plăcuțe cu numere de îmnatriculare și o pompă”, a mai transmis Poliția.
Surse judiciare au declarat că, pentru a scăpa de zeci de dosare penale pe care le avea deschise în întreaga țară, bărbatul a obținut în 2008 un certificat de deces de la un serviciu de Stare Civilă din județul Ilfov.