Actual· 1 min citire

Șocant. Au găsit un cadavru carbonizat într-o cabană. Nimeni nu știa că acolo se află o persoană

Șocant. Au găsit un cadavru carbonizat într-o cabană. Nimeni nu știa că acolo se află o persoană

Șocant. Au găsit un cadavru carbonizat într-o cabană. Nimeni nu știa că acolo se află o persoană

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 21 oct. 2015, 19:23

Polițiștii băcăuani au declanșat o anchetă pentru identificarea unui bărbat găsit carbonizat de pompieri într-o cabană din lemn din municipiul Bacău, unde aceștia interveniseră pentru stingerea unui incendiu.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău, pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o cabană aflată la ieșirea din municipiul Bacău, ei găsind în interiorul construcției cadavrul unui bărbat.

Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112 de către paznicul cabanei, care a observat că partea superioară a imobilului fusese cuprinsă de flăcări, fără a ști că în interior se afla vreo persoană, conform Mediafax.

”În timpul lichidării incendiului, echipajele de intervenție au descoperit în interiorul cabanei trupul carbonizat al unui bărbat a cărui identitate nu se cunoaște. De altfel, nici paznicul nu a putut oferi detalii despre cum a ajuns respectiva persoană în clădirea cuprinsă de flăcări”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.

Pompierii băcăuani au sesizat Poliția în acest caz, criminaliștii declanșând o anchetă pentru a stabili identitatea bărbatului și în ce condiții a ajuns acesta în cabană, care aparține unei femei din județul Bacău.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News