Un jurnalist al unui post privat de televiziune cu sediul la Londra, Iran International TV, Pouria Zeraati, în vârstă de 36 de ani, a fost agresat cu un cuțit în apropierea domiciliului, în capitala britanică, un atac fără precedent într-un context de ”amenințări foarte grave”, apreciază sâmbătă un purtător de cuvânt al postului, relatează AFP.
Potrivit postului iranian, jurnalistul a fost agresat în apropiere de locuințăă, după ce postul a fost nevoit să-și închidă, la recomandarea poliției, birourile de la Londra timp de șapte luni, anul trecut.
Pouria Zeraati, ”este bine” și se află la spital în ”stare stabilă”, a anunțat la BBC un purtător de cuvânt al postului iranian privat, Adam Baillie.
”Este un șoc uriaș”, ”acesta este primul atac de acest fel”, a subliniat el.
Poliția din Londra, al cărui comandament terorist a preluat ancheta, a anunțat că voctima a fost găsiă la Wimbledon, în sud-vestul capitalei britanice, rănită la un picior, în urma unei agresiuni cu o armă albă.
”Faptul că antiterorismul s-a sesizat vorbește de la sine”, a declarat Adam Baillie.
Jurnaliștii de la postul în limba persană, la fel ca jurnaliștii BBC, primesc ”amenințări grave de 18 luni”, a anunțat el.
”Pentru noi, acest lucru nu schimbă nimic”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
”Acest lucru crește nivelul general de anxietate cu care se confruntă jurnaliștii și prezentatorii noștri”, a declarat el.
Adam Baillie a evocat patru planuri dejucate de asasinat, subliniind că jurnaliștii ”își continuă activitatea”, ”ei nu sunt martiri”.
În pofida amenințărilor, nimeni nu a plecat de la post, dă el asigurări.
”Oamenii sunt foarte implicați în ideea unui serviciu de informații liber și independent pentru Iran”, a subliniat el.
”Securitatea lor este prioritatea noastră numărul unu”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Poliția de la Londra anchetează de mai mulți ani cu privire la amenințări provenind din Iran care vizează jurnaliști britanici care muncesc la publicațiiîn limba persană.
În decembrie, un cetățean austriac a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu privire la faptul că a efectuat reperări în vederea unor represalii vizând Iran International TV.
Guvernul iranian a clasat postul drept o organizație teroristă, în urma acoperirii manifestațiilor de după moartea lui Mahsa Amini în 2022, arestatp de Poliția Moravurilor.
Anul trecut, Guvernul britanic a impus sancțiuni dure economiei iraniene, din cauza unor presupuse încălcări drepturile ale omului și acțiuni ostile opozanților regimului pe teritoriul britanic.