Mesajul soțului ei, bolnav de Alzheimer, este cu adevărat emoționant:
„Dragă Julia,
Îți scriu cât încă dormi, pentru cazul în care mâine te vei trezi, iar eu nu voi mai fi eu însumi. Parcă am nimerit între două lumi și tot mai bine înțeleg că mă pierd complet într-una dintre ele. Îmi este frică că într-o zi pur și simplu nu mă voi mai întoarce.
Dacă mâine nu voi mai înțelege ce se întâmplă cu mine… Dacă mâine nu voi fi capabil să-mi exprim admirația pentru tine, să-ți spun cât de mult te prețuiesc. Cum rămâi lângă mine, în ciuda tuturor greutăților, încă încercând să mă faci fericit.
Este posibil ca mâine să nu mai înțeleg câte faci pentru mine. Tu lipești notițe pe uși, pentru ca eu să nu confund bucătăria cu baia. Mă faci mereu să râd, când îmi încalț pantofii fără șosete. Continui să menții conversația cu mine, chiar și atunci când eu deja am uitat despre ce este ea. Uneori îmi șoptești la ureche numele nepoților noștri, pentru ca ei să nu înțeleagă că eu le-am uitat. Tu mereu răspunzi cu delicatețe la crizele mele de furie. Chiar și atunci când eu pur și simplu nu înțeleg de ce procedez astfel.
Pentru toate acestea și multe altele. Dacă mâine voi uita numele tău sau pe al meu.
Dacă mâine nu voi fi capabil să-ți mulțumesc.
Dacă mâine, Julia, nu voi mai putea să-ți spun pentru ultima dată TE IUBESC…
ÎN VECI AL TĂU,
T.A.M.R.”
Este imposibil să citești această scrisoare fără lacrimi. Chiar și în cazul unei boli atât de severe, precum Alzheimer, oamenii reușesc să găsească o modalitate, prin care să-și exprime sentimentele profunde.
