Emil Constantinescu se bucură de mână liberă din partea Guvernului Dăncilă.
În timp ce angajările la stat sunt blocate pe tot parcursul anului, după o ordonanță de urgență dată pe vremea cabinetului Tudose, la Institutul Levantului, în fruntea căruia se află fostul președinte, au fost scoase la concurs 29 de posturi.
Institutul se află în subordinea Senatului, condus de Călin Popescu Tăriceanu. De altfel, deși în trecut s-a lovit de numeroase refuzuri, autoritatea s-a înființat cu girul lui Tăriceanu.
În prezent, din consiliul consultativ al institutului, considerat o sinecură pentru Emil Constantinescu, fac parte numeroase figuri controversate.