Silviu Prigoană a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit și și-a ras mustața. Omul de afaceri cântărește acum 70 de kilograme și pare o cu totul altă persoană. Uimită de transformare a fost și Teo, în emisiunea căreia a fost invitat Prigoană.
Silviu Prigoană a uimit pe toată lumea când a apărut în ediția de miercuri a emisiunii Teo Show, de la Kanal D. Într-o pereche de blugi și o cămașă cadrilată, omul de afaceri arăta ca un puști, iar Teo chiar a glumit că nu e el și altcineva i-a luat locul.
Întrebat ce s-a întâmplat, Prigoană a spus, glumind, că "m-au îmbrăcat copiii, de la tineret. 16-18 ani".
Uimită de schimbare, Teo a vrut să afle ce a făcut pentru a slăbi, dar Prigoană a fost din nou evaziv: "M-am îngrășat trei kilograme. Am ajuns la 70 kg, cifra dorită, dar acum m-am îngrășat și trebuie să slăbesc".
Prigoană și copiii lui cei mici, Eduard și Maximus, au fost plecați în Germania, la un parc de distracții, și au petrecut și câteva zile la Disneyland, în Paris. Însă omul de afaceri a dezvăluit că nici el, nici cei mici, nu au fost mulțumiți de faimosul parc din Franța și că nu vor să repete experiența.
"Am fost în Germania. Am avut două zile pauză în sejurul respectiv, a trebuit să mut rezervările din august în iulie, pentru că ne-a trimis notificare coana mare că are concediu în august și pleacă cu copiii în Grecia. Am plecat la Disneyland două zile. Copiii au fost foarte dezămăgiți de Disneyland. Nu e pentru copii, e pentru adulți. Și eu am fost dezamăgit. Eu fiind handicapat nu am avut o bancă pe care să stau. Am stat pe bordură să beau o cola", a povestit acesta, scrie click.ro.