Siguranța pacienților, pusă în pericol încă de la momentul preluării. Cei care au nevoie de ambulanță trebuie să știe că mai mult de jumătate dintre mașinile destinate salvării au o vechime alarmantă.
Aceeași este situația și în cazul mașinilor SMURD. Aproape 45 la sută dintre autospeciale sunt mai vechi de șapte ani. O spune chiar cel supranumit "părintele SMURD", secratarul de stat în MAI, Raed Arafat. Datele au fost prezentate la bilanțul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Situația mașinilor cu care sunt preluate cele mai grave cazuri nu arată deloc bine. Asta pentru că sunt foarte vechi. Nici autospecialele din dotarea Inspectoratelor pentru situatii de urgență nu sunt noi.
”O parte din tehnica a trecut catre vechide de peste 30 de ani, dar a intrat și tehnica nou. Observati ca, acuma 38 la surta din masinile pompierilor au vechime pana in 10 ani, dar 34 la suta, peste 30 de ani. La echipajele medicale SMURD, anul asta am trecut cu 44 la suta dintre ele la vechime între 7 si 10 ani, care deja este o vechime de alerta pentru ambulante”, a spus Raed Arafat.
Nici Serviciul de Ambulanță nu stă mai bine la capitolul dotări. Mai mult de jumătate dintre autovehicule sunt numai bune de casat.
O situație alarmantă se înregistrează la Iași, unde aproape toate autospecialele Serviciului de Ambulanță sunt bune de dus la fier vechi și stau mai mult în service decât pe teren. ”Mașinile sunt vechi, au fost deja niște probleme tehnice. Au fost probleme chiar în ultimul timp, cazuri în care gazele de ardere de la eșapament au intrat în cabină. Normal că ne este frică și sperăm ca aceste probleme să se remedieze”, a declarat un medic din Iași.
Ultima ambulanță nouă a ajuns la Iași la începutul lunii decembrie a anului 2014.