Crimă înfiorătoare într-o comun din Brăila. Un bărbat de 45 de ani a fost arestat duminică pentru omor, după ce și-a ucis cu sânge recele fratele. Din primele informații, bărbatul a recurs la gestul cumplit pentru o datorie de 500 de lei. Urmează informații cu un puternic impact emoțional!
Cel care a dat alarma a fost chiar agresorul. Acesta era beat la momentul comiterii faptelor iar gestul cumplit a fost comis pentru pentru o datorie de 100 de euro. Victima avea patru copii, iar soția era gravidă.
Potrivit sursei citate, pe 29 martie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a reținut pe baza de ordonanță, pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani, din comuna Ciocile, pentru comiterea infracțiunii de omor în modalitatea violenței în familie.
Bărbatul de 45 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, l-a înjunghiat cu un briceag în zona inimii pe fratele său, de 40 de ani. Cei doi s-au certat din cauza unei datorii pe care victima nu i-ar fi achitat-o.
„În urma probatoriului administrat și a activităților efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în baza delegării procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, a reieșit faptul că, la data de 28 martie a.c., în intervalul orar 21:00-22:00, bărbatul de 45 de ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, i-ar fi aplicat o lovitură mortală cu un briceag în zona inimii fratelui său, în vârstă de 40 de ani, în urma unei discuții în contradictoriu din cauza unei datorii pe care victima nu i-ar fi achitat-o", a transmis IPJ Brăila.
Duminică, Tribunalul Brăila a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului în cauză, conform stiripesurse.ro.