SFINȚII PETRU și PAVEL. Ritualul simplu care îți aduce SPOR și împlinirea unei dorințe mari

SFINȚII PETRU și PAVEL. Ritualul simplu care îți aduce SPOR și împlinirea unei dorințe mari
SFINȚII PETRU și PAVEL. Biserica ortodoxă îi sărbătorește la data de 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, cei dintâi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. Datorită activității lor misionare, cei doi sfinți au intrat în conștiința creștinătății pentru zelul neobișnuit cu care au răspândit Evanghelia lui Iisus.
SFINȚII PETRU și PAVEL. De asemenea, ei s-au bucurat de o cinstire deosebită datorită fidelității pe care au manifestat-o față de Iisus și de învățătura Sa. Sfinții Apostoli Petru și Pavel au așezat piatra de temelie a Bisericii creștine și împreună au fost martirizați în zorii creștinismului, murind în aceeași zi, la 29 iunie în anul 67, în timpul prigoanei dezlănțuite de împăratul Nero împotriva creștinilor.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Sfinții și lăudații Apostoli Petru și Pavel sunt sărbătoriți după o perioadă de post, care variază în fiecare an în funcție de data când este orânduită sărbătoarea Sfintelor Paști. Pentru creștinătate, Postul Sfinților Apostoli este unul dintre cele patru posturi importante ale anului creștin-ortodox, iar în acest an, postul început în data de 16 iunie se încheie în ziua praznicului, 29 iunie.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Istoricul sărbătorii
Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel se bucură de o prețuire sporită în rândurile credincioșilor și în tradiția populară. De secole, minunile săvârșite de cei doi Apostoli au fost și sunt citite de milioane de credincioși, așa cum au fost descrise în Noul Testament.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Sfântul Apostol Petru a devenit pescar de oameni
Sfântul Apostol Petru este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care i-a creștinat pe străbunii noștri daci. Numele său era Simon, dar Iisus l-a numit Chefa (adică Piatră în limba aramaică, nume sinonim cu grecescul Petros).
SFINȚII PETRU și PAVEL. Petru s-a născut la Betsaida, apoi a locuit în cetatea Capernaum. Era pescar de meserie, un om simplu, fără studii și nu era pasionat de viața religioasă. Preocuparea lui era pescuitul din care-și asigura traiul zilnic.În viața de fiecare zi, Petru era energic și harnic, iar interesul pentru credință al fratelui său mai mic, Andrei, pescar și el de meserie, i se părea ciudată: Andrei devenise ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, profetul care boteza în râul Iordanului, predica pocăința și venirea lui Mesia.
O vreme, Petru continua să fie preocupat doar de peștele pe care-l captura zilnic. Într-o zi, în timp ce Petru pescuia, Andrei a venit entuziasmat la el exclamând: "L-am găsit pe Mesia!” Fratele Andrei îl găsise pe Mesia pentru că a fost martor când Ioan Botezătorul l-a botezat pe Iisus.
La insistențele fratelui său Andrei, Petru l-a urmat să-L asculte împreună pe Iisus. L-a însoțit la două evenimente și o stare de meditație a pus stăpânire pe el. Nu mai avea spor la pescuit și era mâhnit. Atunci a apărut Iisus, care l-a îndemnat să arunce undița într-un loc indicat de el.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Deși neîncrezător, Petru i-a urmat îndemnul și a fost șocat când a văzut ce captură s-a prins în undiță. În aceste momente de derută, Iisus l-a chemat pe Petru la Apostolat: „De azi vei fi pescar de oameni!”. În compania lui Iisus, Petru a fost martor la numeroase minuni: la vindecarea paraliticilor, orbilor și demonizaților. Petru s-a lepădat de Iisus de trei ori și tot de atâtea ori s-a întors la El, urmându-l pe Acesta în momentele esențiale ale vieții: A venit printre primii la mormântul Mântuitorului când a aflat de la Mironosițe că mormântul este gol și a fost martor la Învierea Lui.
SFINȚII PETRU și PAVEL. La Sărbătoarea Cincizecimii s-au botezat 3000 de suflete
Petru este apostolul care a semănat credința creștină pe teritoriul Europei de azi: el a propovăduit în Ierusalim, în Iudeea și Samara, în Asia Mică și până la Babilon. La sărbătoarea Cincizecimii, Apostolul Petru a rostit o predică, iar din rândul auditorului s-au botezat 3000 de suflete. În ultima parte a vieții, Petru a propovăduit și la Roma, iar ucenicii Sfântului au vestit Evanghelia lui Hristos în Peninsula Balcanică și la Nordul Dunării. Dar la Gurile Dunării a venit să răspândească creștinismul Andrei, fratele Sfântului Petru.
Predicile și învățăturile Sfântului Petru sunt moralizatoare, pline de mângâiere și de mare ajutor pentru creștini. Deseori, acolo unde nu ajungea sau nu putea să revină unde era chemat, Petru le trimetea credincioșilor numeroase epistole duhovnicești din care ei se hrăneau și se întăreau în credința pentru Hristos. Sfântul Petru a propovăduit în Ierusalim, în Iudeea, în Asia Mică și în Babilon. De la Sfântul Petru s-au păstrat în cartea Faptele Apostolilor opt cuvântări și alte două epistole care-i poartă numele. În ultima parte a vieții, Petru a propovăduit și la Roma. El a sfârșit prin moarte martirică, pe colina Vaticanului, răstignit pe cruce cu capul în jos în ziua de 29 iunie anul 67, așa cum el ceruse, pentru a se deosebi de modul în care a fost crucificat Hristos.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Sfântul Pavel, Apostolul Neamurilor
Sfântul Pavel, numit și „Apostolul Neamurilor”, s-a născut într-o familie de iudei înstăriți, între anii 1-5 d.H. Numele său evreiesc era Saul (în traducere-furtună) și descindea din neamul lui Veniamin. Deși el provenea din semniția fariseilor, Saul avea și cetățenia romană. El a fost crescut și educat în tradiția iudaică, a studiat la școala vestitului învățat, Gamaliei. Rabin al evreilor, zelos apărător al Legii în care a fost educat, Saul a fost și un vestit prigonitor al creștinismului, pe care-l considera un dușman de moarte al tradiției legaliste iudaice. Ca persecutor al creștinilor, el a participat la uciderea Arhidiaconului Ștefan.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Un eveniment care i-a schimbat cursul vieții
După participarea la acest eveniment dramatic, în drum spre Damasc, unde se ducea să-i aresteze pe creștinii din acea zonă, Saul a fost martorul unei întâmplări incredibile pentru convingerile lui religioase. Iisus i s-a arătat, învăluit într-o lumină strălucitoare și i s-a adresat :” Saule, Saule, de ce mă prigonești?” Acesta a fost momentul de răscruce din viața Sfântului Pavel care i-a schimbat cursul vieții. După întâlnirea cu Iisus, Saul a devenit un mare apărător al creștinismului.
Chiar episcopul Damascului, Anania, l-a botezat în anul 34-35 cu numele de Pavel (care înseamnă liniște-odihnă). După botez, Pavel și-a recăpătat vederea, pierdută în timpul revelației, în drum spre Damasc.
Pentru noile convingeri religioase, Pavel a fost arestat de trei ori. La Templul din Ierusalim, unde a făcut un popas, Pavel a fost recunoscut de niște pelerini evrei din Efes, localitate în care acesta propovăduise Evanghelia. Pentru a preveni linșarea lui, guvernatorul roman Felix l-a arestat și Pavel a rămas întemnițat timp de doi ani. Urmașul lui Felix, guvernatorul Festus, a vrut să-l dea pe mâna evreilor care să-l judece pentru fapta lui. Având și cetățenia romană, Sfântul Pavel, care se adresase Cezarului a fost trimis la Roma. El a fost decapitat pe Muntele Vatican (deoarece pedeapsa prin crucificare ar fi fost nefirească pentru un cetățean roman) în aceeași zi și în același an cu Sfântul Petru- pe 29 iunie, anul 67, în timpul împăratului Nero.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Tradiții pentru spor și sănătate
În tradiția românească, sărbătoarea Sfinților Apostoli este cunoscută sub numele de Sânpetru de vară; aceasta marchează miezul verii agrare și începutul secerișului.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Sfântul Petru este sfetnicul lui Dumnezeu
Prin tradiție, Sânpetru este un bun sfetnic al lui Dumnezeu, pe care acesta îl consultă când ia decizii importante. De aceea, Dumnezeu i-a încredințat cheile Raiului și misiunea de a veghea la porțile acestuia. Pentru că este stăpânul cămărilor cerești, Sfântul Petre hrănește animalele sălbatice, mai ales lupii. În atribuțiile Sfântului Petre intră și topirea în bucățele mici și fierberea grindinei, pentru ca acesta să nu distrugă recoltele.
În ziua praznicului, Sfântul Petru împlinește o dorință importantă celor care țin post negru în ajunul sărbătorii .
SFINȚII PETRU și PAVEL. Din această zi, cucul și privighetorile nu mai cântă
În tradiția populară, până în acestă zi nu se scutură merii; se crede că, dacă se respectă această datină, sunt ocrotite ogoarele de căderea grindinei.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Sânpetru îi apără pe călătorii rătăciți
Tot acum, Sânpetru pocnește din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciți pe drumuri de munte sau în pădure.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Tradiția Moșilor de Sânpetru
Pentru sporul casei și pentru sănătate, se respectă tradiția Moșilor de Sânpetru și se sfințesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci, mere acrișoare, zarzăre și colivă; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Restricții la consumul de mere
Prin tradiție, femeile nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuți la viața veșnică din familia respectivă. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere ; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Ritual pentru frumusețe
Oamenii pistruiați trebuie să se spele pe față cu apă la miezul nopții, când cântă cocoșul; tradiția spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulțesc .
SFINȚII PETRU și PAVEL. Prognoză meteo
Dacă tună și fulgeră în ziua Sfinților Apostoli, nucile și alunele vor fi viermănoase sau seci de miez. Gospodarii respectă sărbătoarea lupilor. Acum, potrivit tradiției populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane și lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite și să nu fure vitele din gospodării.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Ritual pentru împlinirea unei dorințe
În această zi, este bine să împărțim mere dulci și miere prietenilor și vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor și să fie sănătoși, pentru a gusta aceste daruri și la anul. După ce am dăruit aceste ofrande, după masa de prânz, mâncăm și noi mere din recolta acestui an și miere, apoi ne punem o dorință fierbinte ...
SFINȚII PETRU și PAVEL. Talisman pentru protecția norocului
În această zi, în mediul rural există obiceiul ca mamele să pregătească și să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguță roșie în care se păstrează câte un cățel de usturoi și frunze de pelin). Talismanul este purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece și de iele, care le-ar fura norocul .
SFINȚII PETRU și PAVEL. Apostolii Petru și Pavel sunt protectorii închisorilor
Data de 29 iunie este Ziua personalului care lucrează în administrația penitenciarelor, iar Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost aleși ca ocrotitori spirituali ai sistemului administrației penitenciare și ai deținuților. Și cei doi Apostoli au fost închiși, dar nu pentru fapte rele sau pentru că ar fi greșit față de semeni, ci pentru că ei l-au recunoscut pe Iisus ca fiu al lui Dumnezeu și Mântuitor al oamenilor.
SFINȚII PETRU și PAVEL. Pe cine felicităm în ziua praznicului
În ziua praznicului să-i felicităm pe toți purtătorii slăvitelor nume: Petre, Petru, Petrișor, Petruț, Petruș, Petrică, Pătru, Petruța, Petronela, Pavel, Pavelică, Paveluță, Păvălaș, Paul, Paulică, Paulin, Petrache, Paula, Petruța, Paulina, Paula.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























