Sexul în armată. Practicile șocante despre care nu vorbește nimeni niciodată

Încă din timpurile homerice ale amazoanelor, femeile au însoțit, în diferite ipostaze,   armatele formate din soldații-masculi luptători:fie purtau haine bărbătești și arme luptând alături de cruciați, fie lucrau ca spălătorese sau bucătărese, fie doar pentru susținerea  moralului, tonusului și libidoului vajnicilor luptători. Francezii – cine alții? – au fost cei care au creat încă de la 1650 onorabilitatea statutului femeilor atașate corpului militar, prin corpul așa-numitelor „vivandiere“ (de la viande – carne, în franceză, sau vivenda – hrană, în latină). Vivandierele, spre deosebire de „cantiniere“ – care puteau lucra doar în tabere militare –, erau acceptate și pe câmpul de luptă propriu-zis, pentru aducerea mâncării sau ca infirmiere. Vivandierele au început să dobândească un statut oficial mult mai bine conturat pe timpul războaielor napoleoniene, fiind apoi consfințit și printr-o uniformă aparte în armata celui de-al doilea imperiu francez. Marea majoritate a acestor vivandiere erau soții ale militarilor, dar unele mai tinere se bucurau de o aură romantică, fiind considerate mascotele sau fiice ale regimentului, precum în opera omonimă a lui Donizetti, scrie revistaflacara.ro.

În aceeași perioadă a mijlocului secolului al XIX-lea, în Statele Unite, femeile au fost acceptate să însoțească trupele pe fronturile Războiului Civil, fie ca soții, fie ca furnizoare a diferite servicii menajere sau sexuale, ceea ce, inevitabil, a dus la înflorirea prostituției și proliferarea  bolilor venerice aferente. Ca urmare, considerentele de ordin dermato-veneric s-au adăugat celor moral-creștine în a restrânge accesul prostituatelor și al femeilor, în general, în apropierea sau chiar în mijlocul maselor din ce în ce mai mari de militari concentrați în tabere sau pe fronturilor Primului Război Mondial. Prin Actul Conscripției din 1917 americanii au interzis  prostituția (adică bordelurile) și vânzarea alcoolului în vecinătatea taberelor militare de instrucție. Cu toate temerile morale și medicale, ei nu s-au putut dispensa de înființarea unui atât de necesar Corp permanent al infirmierelor din trupele terestre și navale. Imensa nevoie de personal de sprijin specializat, creată de complexitatea din ce în ce mai mare a ducerii operațiunilor militare din cel de-al Doilea Război Mondial, avea să deschidă însă definitiv porțile instituției militare în fața avalanșei nestăvilite a urmașelor Evei.

Aproape toate filmele despre cel de-al Doilea Război Mondial, fie acestea americane  sau sovietice, depun mărturie despre prezența, în diferite posturi, a femeilor în uniformă, cu inevitabilele povești de dragoste adiacente. Statutul lor era însă diferit. Hitler rezervase femeilor germane doar funcția de născătoare de copii arieni pentru proliferarea rasei germane, rolul tatălui fiind dedicat îndeobște bărbaților din SS sau și mai umilitoarea poziție de sclave sexuale pentru menținerea voinței combative a soldaților germani. Conform rețetei naziste, sexul a fost militarizat și ideologizat, fiind redus la o mecanică animalică, uneori violent-bestială, fie și pentru a descuraja flagelul homosexualității din armata germană interbelică, încriminat de articolul 175 al Codului Penal, dar stimulat de practicile spartane din Hitlerjugend și SS.

Americanii, la fel ca britanicii, au înrolat masiv femei în armatele lor pe funcții specifice (dactilografe, telefoniste, șoferițe, administratoare etc.) în cadrul Corpului Femeilor din Trupele Terestre (Women’s Army Corps), dar au distribuit și prezervative, au difuzat trupelor și filme documentare educative despre efectele devastatoare ale sifilisului și gonoreii precum și metodele de prevenție, iar după 1944 au tratat infecțiile venerice cu penicilină. Yankeii (cu Richard Gere și Vanessa Redgrave) sau Strada Hanovra (cu Harrison Ford, Christopher Plummer și Lesley-Anne Down) sunt doar două dintre multele filme care vorbesc despre faptul că militarii timpurilor moderne nu sunt niște produse regulamentare obediente așa cum și-ar dori generalii și politicienii, ci bărbați și femei din carne și oase care-și cer drepturile.

Pe timpul Războiului Rece, cam în perioada Războiului din Vietnam, în Occident a avut loc și o Revoluție Sexuală inițiată de dr. Ben Kinsey, de festivalul de la Woodstock, de Beatles, de studenții de la Sorbona și care a fost resimțită doar de Lumea liberă, deoarece dincolo, în Lumea comunistă, se experimenta Omul nou multilateral dezvoltat. Vetustele și ipocritele prejudecăți  sexuale au fost măturate de câmpul de trupuri goale ce ascultau Joan Baez, Janis Joplin și Jimi Hendrix făcând dragoste și nu război (Make Love, Not War), la doar câțiva ani după ce Marilyn Monroe le cântase în Coreea soldaților americani intrați în delir. A apărut, în schimb, mai ales prin armatele occidentale (deoarece în cele comuniste funcționa imbatabil castrarea ideologică de masă), spectrul amenințător al SIDA și al extinderii homosexualității, cel care va deveni un flagel al fostei falnice Armate Roșii abia după anul 2000, sub forma prostituției masculine.

Abia în anul 2008 a fost relaxată politica sexuală americană în campusurile militare din teatrele de operații din Afganistan și Irak, în sensul că, deși sunt descurajate, relațiile sexuale nu mai sunt interzise cu desăvârșire, cu excepția cuplurilor legal căsătorite, așa cum era înainte.