Semn rău pentru credincioșii din toată țara. Izvorul părintelui Arsenie Boca, de la Sâmbăta de Sus, din Făgăraș, locul de reculegere a zecilor de mii de credincioși, a secat. Localnicii pun acest lucru pe seama păcatelor pe care oamenii le fac tot mai des, dar mai cred că este și un avertisment pentru toți românii.
La aproximativ un kilometru de Mănăstirea Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, la poalele munților Făgăraș, se află izvorul binecuvântat de părintele Arsenie Boca. Cel supranumit Sfântul Ardealului obișnuia să stea de vorbă cu oamenii la locul numit “La izvor” și să spovedească sau să-i sfătuiască pe cei care veneau în număr covârșitor din satele învecinate.
Părintele a viețuit în Mănăstirea Brâncoveanu între anii 1940-1948, iar cei care l-au cunoscut spun că avea darul de a face minuni. În timp, izvorul a devenit loc de pelerinaj, mii de credincioși venind aici anual pentru a lua apă în sticle, damigene și chiar în butoaie, convinși că apa este tămăduitoare.
Credincioșii dau vina pe păcate
“Este apă bună de leac. Am păstrat ani la rând o damigeană cu apă de aici și nu s-a stricat”, ne-a povestit tanti Maria C., din orașul Victoria. “Vin o dată pe săptămână și iau apă pentru toată familia. O folosim la băut și la gătit și ține bolile și necazurile departe de noi. Uneori, stau câteva ore la coadă, pentru că vin multe autocare cu oameni din toată țara și toți vor să ia apă de la izvor. Dar eu am răbdare”, a mai povestit femeia pentru Libertatea.ro.